Jucătorul de 28 de ani e favorit să devină liderul din teren al ”naţionalei” după ce a fost vocea cea mai puternică şi la negocierile cu FRF pentru sistemul de premiere în caz de calificare la Euro 2016.
O nouă campanie redeschide tema căpitanului la echipa naţională, subiect care a iscat controverse în ultimii ani la lot. Există patru jucători desemnaţi pentru a purta banderola, Chiricheş, Raţ, Goian şi Marica, iar ultimul ar putea deveni în premieră varianta numărul unu pe lista selecţionerului.
Atacantul lui Konya a fost căpitan în toate cele trei partide amicale disputate de "tricolori" în 2013, cu Argentina, Albania şi Algeria, iar meciul de la Atena e prilejul să i se confirme această postură.
Marica a mai purtat banderola la testul de gală cu Brazilia, din 2011, la retragerea oficială a lui Ronaldo, la Sao Paulo, iar fostul dinamovist năzuieşte de mult la privilegiul de a deveni dirijorul din teren al reprezentativei.
Decizia se ia la Atena
El şi-a etalat capacităţile de lider şi la recentele negocieri cu FRF pentru sistemul de premiere în caz de calificare la Euro 2016, ocazie cu care jucătorii au obţinut un fond de recompense-record: 4 milioane de euro.
"Marica a fost foarte ferm şi tare pe picioare la discuţiile cu Burleanu şi Chivorchian, fiind vocea cea mai puternică la negocieri", au confirmat pentru GSP surse de la lot. E încă un episod prin care "turcul" a punctat în lupta pentru banderolă.
Decizia finală se va lua însă la Atena, unde selecţionerul va alege între Marica, Raţ şi Chiricheş. În ultimele 10 partide ale "naţionalei", Marica a fost de trei ori căpitan, Raţ de două ori şi Chiricheş în cinci ocazii, însă Piţurcă poate înclina de acum balanţa către Ciprian.
Top 5 căpitani la lot
Nume: Banderole
Gheorghe Hagi: 65
Cristian Chivu: 50
Costică Ştefănescu: 43
Cornel Dinu: 38
Gică Popescu: 34
17 banderole au purtat Raţ şi Mutu pînă în prezent, fiind cei mai bine plasaţi în top dintre jucătorii activi
71 de selecţii a strîns Marica la echipa naţională, pentru care a marcat 24 de goluri, locul 5 în topul all-time al marcatorilor în tricoul României
ALTE ŞTIRI DESPRE NAŢIONALĂ:
Echipa e ca şi bătută în cuie!
Selecţionerul a mizat şi la ultimul antrenament din ţară pe formula de echipă testată în zilele anterioare la Mogoşoaia. Versiunile cu Tamaş fundaş dreapta, Hoban la închidere lîngă Pintilii şi Chipciu folosit ca mijlocaş dreapta în dauna lui Torje par opţiunile finale ale lui Piţurcă. Numai o accidentare sau un feeling de ultimă oră la antrenamentul oficial l-ar mai putea determina să procedeze la modificări-surpriză.
Cota 4.00 la victorie
Grecia e favorita caselor de pariuri pentru confruntarea de pe Karaiskakis. O victorie a selecţionatei elene are o cotă de 2.00, în timp ce un succes al "tricolorilor" înregistrează cota 4.00. Şansa ca partida să se încheie cu acelaşi scor din ultima întîlnire directă, 1-1, reprezintă şi cel mai probabil rezultat în opinia bookmakerilor (5.50). O victorie a României la două goluri diferenţă are o cotă imensă, 20.00.
{{text}}