Cum era de aşteptat, cei doi piloţi ai echipei germane au ocupat prima linie a grilei, iar Hamilton va pleca din pole-position. Primii 6 piloţi după sesiunea de calificare aleargă cu motoare Mercedes!
Monza este cel mai rapid circuit din calendarul Formulei 1 şi cum motoarele celor de la Mercedes au arătat că sînt cele mai performante în acest sezon, se aşteaptă un nou duel între Nico Rosberg şi Lewis Hamilton.
Lupta pentru titlul mondial dintre cei doi colegi de echipă se ascute din ce în ce mai tare, incidentul dintre ei, din debutul cursei de la Spa-Francorchamps, fiind elocvent.
Mercedes continuă să nu se bage între cei doi, lăsîndu-i să se bată în luptă directă. Mai sînt 7 etape din Marele Circ, incluzînd Grand Prix-ul Italiei, iar diferenţa dintre cei doi este de 29 de puncte în favoarea germanului.
Dominaţia motoarelor Mercedes
Astăzi, la Monza, Hamilton va avea ocazia să mai recupereze ceva puncte, dat fiind faptul că va pleca din pole-position. Britanicul a fost cronometrat cu timpul 1:24.109 secunde. În spatele său, normal, cine altcineva decît Nico Rosberg?, mai lent cu aproape trei zecimi de secundă.
Hamilton nu va avea doar grija lui Rosberg pentru că linia a doua va fi una în întregime Williams, echipă ale cărei monoposturi au aceleaşi performante motoare Mercedes: Valtteri Bottas şi Felipe Massa.
Dezastru pentru Ferrari şi Red Bull
Cea de-a treia linie va fi una de această dată McLaren, tot cu Mercedes sub carcasă: Kevin Magnussen şi Jenson Button. Urmează Fernando Alonso de la Ferrari şi apoi cei doi piloţi Red Bull, campionul mondial Sebastian Vettel şi Daniel Ricciardo, australianul avînd şanse mici să repete victoria de la Spa-Francorchamps.
5 pole-uri a obţinut Lewis Hamilton în 2014
1922 este anul în care a avut loc prima ediţie a Marelui Premiu al Italiei
9 dintre ultimele 11 curse de la Monza au fost cîştigate de către pilotul care a plecat din pole-position
340 km/h este viteza pe care piloţii o pot atinge pe circuitul de la Monza
5 victorii a obţinut Michael Schumacher la Monza
Ultimii 5 cîştigători de la Monza:
2013: Sebastian Vettel (Red Bull)
2012: Lewis Hamilton (McLaren)
2011: Sebastian Vettel (Red Bull)
2010: Fernando Alonso (Ferrari)
2009: Rubens Barrichello (Brawn GP)
{{text}}