International   •   Stranieri   •   ANGLIA

Vito Mannone nu e îngrijorat de concurenţa cu Pantilimon: "Vreau să-mi păstrez tricoul de titular!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 07 septembrie 2014

Portarul titular al lui Sunderland, italianul Vito Mannone, nu pare deloc deranjat de concurenţa cu românul Costel Pantilimon şi declară că are de gînd să rămînă în continuare titular.

"Panti" a apărat într-un singur meci pînă acum pentru "pisicile negre", în Cupa Ligii, cu Birmingham City, 3-0, în timp ce Mannone a fost titular în toate meciurile din campionat.

"Dacă sînt îngrijorat că a ajuns Costel la club? Nu, nu prea. Am fost relaxat, cum am spus mereu. Managerul a vorbit cu mine atunci şi totul a fost bine. Mi-am lăsat capul jos şi am încercat să muncesc din greu pentru a fi pregătit de startul sezonului.

Pînă acum cred că a mers bine. Competiţia este normală. E la fel în fiecare echipă. Eu mă înţeleg cu Costel, ne pregătim bine şi încercăm să apărăm cît mai bine atunci cînd avem şansa. Costel a făcut-o în Cupă, eu am încercat să o fac împotriva lui QPR. Este o competiţie corectă şi vreau să-mi păstrez tricoul de titular", a declarat Vito Mannone pentru presa din Anglia.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.