Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Wanderson Miranda, despre convingerile sale: ”Dumnezeu şi Dinamo mă vor face campion”

Miranda înțelege limba română, după un an petrecut la Brașov, la Corona, și se poate descurca în dialogurile cu colegii

Articol de Eduard Apostol   —  luni, 08 septembrie 2014

Wanderson Miranda, 24 de ani, este de părere că va reuşi să cîştige un campionat cu formaţia din Ştefan cel Mare.

- Mira, actele s-au rezolvat, deja ai debutat pentru Dinamo, care este următorul pas?

- Să fiu unul dintre titulari, să marchez, să contribui la victorii importante pentru echipă. Faptul că sîntem singura formaţie din Liga 1 fără înfrîngere nu trebuie să mire, ne pregătim foarte bine, profesionist, avem valoare şi sîntem uniţi.

- Ce vis vrei să-ţi îndeplineşti în tricoul "cîinilor"?

- Eu cred că, beneficiind de ajutorul lui Dumnezeu, alături de băieţii de la Dinamo, pot deveni campion. Cînd? În acest sezon sau în următorul. Sîntem capabili de jocuri foarte bune, de lucruri minunate, important e să avem linişte, din toate punctele de vedere, iar suporterii să aibă încredere în noi.

- Tu cum te simţi în Capitală?

- E ceva mai mare şi mai aglomerat decît în Braşov, dar mă acomodez. Mă ajut cu ceilalţi colegi străini de la Dinamo. Bucureştiul e un oraş frumos, oamenii sînt calzi, văd aici atmosfera unui oraş european.


190 de minute a jucat Miranda în 3 meciuri pentru Dinamo în actualul sezon

450.000 de euro este cota brazilianului conform transfermarkt.de

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Cu "ceasurile" la meci

La amicalul de la Ştefăneşti, jucătorii introduşi de Flavius Stoican au purtat pe sub tricou nişte maiouri la care preparatorul fizic Salvatori Nazzareno a ataşat pulstestere. Dispozitivele au fost aplicate la începutul partidei, apoi, după meci, au intrat în posesia membrilor staff-ului tehnic care au dorit să verifice cît a alergat fiecare fotbalist, în ce stadiu de pregătire se află fiecare în parte şi consumul de energie pe durata întîlniri.


Pulhac, doar antrenamente

Cristi Pulhac se pregăteşte sub comanda lui Flavius Stoican, chiar a jucat în amicalul cu FC Ştefăneşti (3-2), dar încă nu se pune problema unei reveniri a fotbalistului în Ştefan cel Mare. Nici Dinamo nu trage de el, nici jucătorul nu este dornic să o facă. Fundaşul stînga de 30 de ani îşi caută o echipă în străinătate, de aceea vrea să fie pregătit pentru cînd va pleca din nou afară. Pulhac şi-a reziliat contractul recent cu Qabala, dar ar dori să continue în Azerbaidjan.

Alexe ar putea fi titular

În condiţiile în care Kamil Bilinski nu va fi refăcut în timp util pentru meciul de duminică de la Botoşani, Marius Alexe are şanse mari să înceapă ca titular. Atacantul de 24 de ani a bifat doar 45 de minute, în ultima partidă de campionat, cu FC Braşov (2-1), a jucat şi-n amicalul de la Ştefăneşti, însă nu este pregătit fizic să ducă un meci ca integralist. "Mai are nevoie de antrenamente şi de cîteva partide de verificare, dar sînt şanse să redevină mai puternic decît înaintea accidentării", a comentat Stoican.

Inbox

- Dinamoviştii revin de astăzi la antrenamente spre a pregăti partida de duminică, de la Botoşani.

- Roş-albii au făcut contestaţie la ultima decizie a Comisiei de Disciplină a FRF privind eliminarea pe 4 etape şi amendă de 11.500 de lei aplicată lui Flavius Stoican. Se aşteaptă apelul, dar şi înjumătăţirea pedepselor. Antrenorul a ispăşit deja o rundă, în care a văzut meciul din tribună.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.