Fotbal   •   Nationala   •   GRECIA - ROMÂNIA

Victor Piţurcă vede ”naţionala” României favorită la cîştigarea grupei: ”Au fost adevăraţi eroi!”

Articol de Sebastian Culea   —  luni, 08 septembrie 2014

Selecţionerul a rămas impresionat de evoluţia „tricolorilor”, mai ales după eliminarea lui Ciprian Marica.

- Domnule Piţurcă, aţi avut emoţii? Meritam să plecăm cu toate punctele?

- Bineînţeles, au fost momente în care am crezut că vom fi egalaţi. E o victorie mare împotriva cele mai bune echipe din grupă. Am avut o primă repriză echilibrată, dar pe care am încheiat-o în avantaj. Din păcate, am rămas în zece, dar am reuşit să o ducem la capăt. Ştiam că grecii vor avea probleme pentru că au avut cîţiva jucători fără meciuri în picioare.

- Cum vi s-a părut atitudinea jucătorilor după eliminarea lui Marica?

- Sacrificiu total. Încă de la reunirea lotului, băieţii şi-au dat seama ce înseamnă o victorie la Atena. Nu îi mai numesc haiduci, pentru că au fost adevăraţi eroi, acesta e cuvîntul potrivit.

"Sîntem favoriţi"


- Arbitrajul cum vi s-a părut, trebuia eliminat Marica?

- Eu zic că nu! A lovit şi mingea, dar nu vreau să intru în detalii. Nu te poate nemulţumi arbitrajul cînd reuşeşti să învingi, mai ales pe terenul unei echipe mari. Cred că sîntem favoriţi la cîştigarea grupei după isprava de astăzi.

- Ungaria a pierdut acasă cu Irlanda de Nord, e o veste bună pentru noi?

- Nu neapărat. Sincer, nu mă aşteptam! Mă gîndeam la un rezultat de egalitate. Britanicii au jucători care evoluează în Premier League, nu trebuie să-i privim de sus. Au arătat că se vor bate la primele trei poziţii.

52 de victorii a înregistrat "naţionala" cu Victor Piţurcă la cîrma echipei

"Am trecut şi noi prin ce trece Grecia acum, la înfrîngerea cu Lituania de la Cluj, tot în debutul preliminariilor" (Victor Piţurcă, selecţioner România)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.