Liga 1

Asta ar fi ultima! Stoican a primit o propunere surprinzătoare pentru primul "11": "La handbal stau în drumul oamenilor, dar la fotbal sînt incredibil!"

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Handbalistul suedez Gustav Rydergard, 30 de ani, s-a autopropus în echipa ”cîinilor”, Stoican îi transmite că va analiza propunerea şi-l va testa la o miuţă, cu oficialii clubului

Propunere inedită. Un handbalist de la CS Dinamo, Gustav Rydergard, 30 de ani, i-a transmis antrenorului echipei de fotbal a "cîinilor", Flavius Stoican, că este gata să-şi schimbe serviciul şi că ar face faţă în primul "11" al roş-albilor. "Sînt un jucător de fotbal incredibil. Dacă oamenii de la Dinamo mă vor chema, voi juca. O să fiu pregătit. Pot evolua pe orice post. Nici măcar nu sînt talentat la handbal, doar stau în drumul oamenilor, dar mi-am găsit sportul. Încerc să practic fotbalul, mai ales în Suedia, am nişte prieteni cu care mă întîlnesc şi jucăm", a spus Rydergard, jovial, pentru DolceSport.

"E uşor cu teoria, mai greu cu practica"
Răspunsul. Flavius Stoican nu l-a luat în derîdere pe pivotul nordic, ia în calcul oferta de serviciu şi, fiind la un antrenament al fiicei salei, Lorena, 16 ani, şi ea handbalistă, a declarat pentru Gazeta Sporturilor: "Este lăudabilă intenţia lui. O să analizez propunerea. Dar sînt diferenţe de concepţie, de joc, între handbal şi fotbal, nu doar că unul se practică folosind mîna, altul folosind picioarele. E mai uşor să crezi că faci faţă pe teren la jocul de fotbal, decît să-l practici. E uşor cu teoria, mai greu cu practica. Cînd vom face o miuţă cu oficialii clubului, Gustav e binevenit".


3 cluburi, în cariera sa de profesionist, a bifat suedezul Rydergard: Alingsas (2006-2009), TSV Hannover-Burgdorf (2009-2014) şi Dinamo, în prezent

"Steaua nu mai e o sperietoare"
Stoican aşteaptă cu încredere Derby de România, dar şi duelurile cu Petrolul şi cu Astra: "Nici una nu e sperietoare. De la Steaua au plecat jucători utili, de bază, făceau uşor diferenţa. Cel mai rău m-a enervat partida de anul trecut, cînd am dominat în Ghencea, aveam 1-0 şi nu s-a ţinut de rezultat, fiind egalaţi în minutul 89. O mare dezamăgire, îmi venea să muşc iarba aia, mai ales după cum îi vedeam pe stelişti că se bucură! Meritam să cîştigăm acolo. Vreau să batem Steaua în acest an, e foarte important pentru mine, m-ar împlini".

Transferuri îngheţate
Flavius Stoican a dezvăluit la Fanatik Show că nici unul dintre jucătorii-cheie ai roş-albilor nu vor părăsi echipa pînă la finele campionatului: "Roti, Lazăr, Matei, Alexe, precum şi alţi fotbalişti, nu vor pleca nicăieri pînă în vară. Aşa am convenit şi cu ei, şi cu conducerea. Asta ca să punem Dinamo pe roţi. Aaa, dacă un Patrick Petre sau un alt copil va ajunge într-un timp extrem de rapid la nivelul unuia dintre cei menţionaţi, atunci ne-am putea gîndi la o variantă de a lăsa pe cineva să plece".



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.