Şi staff-ul tehnic, şi cel executiv pot fi alcătuite din stelişti, toţi cu contribuţie importantă în istoria ”militarilor”. Dorit de Gâlcă, Didi aşteaptă acceptul lui Becali ca să devină manager în Ghencea.
Steaua are ocazia să-şi construiască cea mai "stelistă" conducere de după Revoluţie. Cerut de Gâlcă pentru postul de manager, în locul lui Mihai Stoica, Daniel Prodan aşteaptă OK-ul lui Gigi Becali ca să preia postul pe care l-a deţinut MM pînă să fie condamnat la închisoare.
Prodan ar completa o schemă care conţine deja nume importante din istoria "militarilor". Didi a jucat în Ghencea între 1993 şi 1996, timp în care a fost campion cu roş-albaştrii, a prins grupele Champions League şi a participat, din postura de jucător al Stelei, la campania "naţionalei" de la Campionatul Mondial din 1994.
Aşi în Champions!
Pe cine mai conţine organigrama: Duckadam e preşedinte de imagine, Gâlcă e antrenor, iar secunzii Nicolae Dică şi Laurenţiu Roşu sînt şi ei nume importante din istoria roş-albaştrilor. Cu toţii au contribuit la rezultate în Champions League.
Duckadam a fost decisiv pentru cea mai tare performanţă obţinută vreodată de un club românesc, cîştigarea Cupei Campionilor Europeni în 1986, cu patru penalty-uri de departajare salvate de Helmuth.
Ceilalţi au realizări mai mici, dar relevante pentru trecutul mai recent al clubului. Dică a marcat două goluri în victoria cu 4-1 de la Kiev, contra lui Dinamo, în grupele Ligii din sezonul 2005-2006. De atunci, Steaua nu a mai bătut pe nimeni în grupe!
Colecţia din 1991
Alt succes obţinut în aceeaşi fază a competiţiei s-a petrecut în 1995, pe 13 septembrie. "Militarii" au învins-o atunci pe Glasgow Rangers, 1-0 în Ghencea. Prodan a marcat singurul gol al meciului, cu un şut perfect, din afara careului, în urma unei centrări din corner a lui Gâlcă.
Exact cuplul care ar putea s-o conducă pe Steaua dacă Gigi îşi va da acceptul pentru fostul fundaş central! Rangers era şi o echipă foarte bună, nu doar un nume mare, cum a ajuns în prezent. La albaştri jucau Brian Laudrup şi Paul Gascoigne! "Gazza" a marcat împotriva Stelei în returul din Scoţia, încheiat 1-1, cu gol al românilor semnat de Adrian Ilie.
În Ghencea nu a mai existat din 1991 un staff mai legat de istoria clubului. Atunci "brandurile" erau şi mai tari! Ion Alecsandrescu era preşedinte, revenit în vară de la FRF, iar "principalul" Emeric Ienei avea două ajutoare dintre "eroii" finalei cu Barcelona, de la Sevilla: pe Victor Piţurcă şi pe Tudorel Stoica! După 23 de ani, roş-albaştrii pot avea din nou "osatura" formată din foşti jucători importanţi.
Argăseală e "intrus"
Singurul om important din conducere al cărui trecut nu e legat de Steaua este Valeriu Argăseală. El e preşedinte, dar se ocupă mai ales de chestiuni administrative, nu de aspectele tehnice ale conducerii clubului.
Nu alege jucători care să fie transferaţi şi nu ia nici alte măsuri tehnice. Argăseală a fost arbitru înainte să fie cooptat în staff-ul Stelei şi şi-a păstrat postul graţie loialităţii lui şi încrederii pe care i-o acordă Becali.
Modelul Ajax
Situaţia de la Steaua, cu un staff format din foşti fotbalişti importanţi ai clubului, ar semăna cu ceea ce s-a petrecut recent la Ajax Amsterdam. După o perioadă de criză, olandezii, la sfatul lui Johan Cruyff, au recrutat pentru aproape toate posturile importante foste nume mari din trecut: Frank de Boer e antrenor principal, cu Dennis Bergkamp asistent. În club mai lucrează Van der Sar, Marc Overmars, iar şeful academiei de tineret e Wim Jonk, tot un fost mare fotbalist olandez.
121 de meciuri a jucat Prodan pentru Steaua. Clubul l-a vîndut în 1997 la Atletico Madrid, de unde a trecut, în 1998, chiar la Rangers, împotriva căreia marcase în Liga Campionilor
22 de trofee a cîştigat Steaua cîtă vreme măcar unul dintre Duckadam, Prodan, Gîlcă, Dică şi Roşu s-a aflat în club. În total, "militarii" au 54 de trofee de la înfiinţare
{{text}}