Iaşiul nu a reuşit nici ieri să cîştige primul meci din acest campionat, zmulgînd un egal doar cu ajutorul lui Hora, care a marcat un autogol incredibil pe finalul partidei.
La primul meci ca antrenor în Copou, Chirilă a încercat să obţină cu ASA ceea ce Lăcătuş nu reuşise cu Viitorul sau Oţelul, prima victorie în Liga 1 pentru CSMS. Startul i-a ieşit lui Capellinho, plasarea lui Creţu aproape de Wesley fiind decisivă pentru deschiderea scorului.
VIDEO: Vezi AICI golurile meciului!
Iaşiul a prins culoare în obraji, Mihalache bară (22), Ciucur şi Novac trecînd pe lîngă gol. Chiar dacă juca în 10, Zicu fiind prezent la Iaşi doar cu numele, ASA a egalat la primul şut pe poartă, reuşita lui N'Doye schimbînd cursul jocului.
Odihna a readus Iaşiul la butoane, însă lipsa de claritate ofensivă şi organizarea tactică perfectă a oaspeţilor a făcut ca doar Novac să fie aproape de gol. Cum scenariul din prima repriză s-a repetat, ardelenii marcînd la primul şut cadrat, finalul a însemnat o cursă a Iaşiului pentru egalare.
Obiectivul a fost atins cu ajutorul lui Hora, care a marcat un autogol de poveste, moment care a declanşat un final nebun. Bumba, Bejan, Ţigănaşu şi Voicu au ratat din poziţii ideale, astfel că cele două nou-promovate au încheiat la egalitate.
"Nu ne-am creat foarte multe ocazii de gol. Am intrat relaxaţi pentru că întîlneam o echipă care nu cîştigase pînă acum. Băieţii i-au luat de sus pe cei de la Iaşi şi au realizat tîrziu că nu e chiar aşa şi că CSMS practică un fotbal de calitate" (Adrian Falub, antrenor ASA Tg. Mureş)
"Goga a marcat un gol frumos, dar nu sînt încă mulţumit de el pentru că eu ştiu care este calitatea lui şi sînt sigur că poate mult mai mult" (Adrian Falub, antrenor ASA Tg. Mureş)
"Puteam să avem 2-0 la acea bară. E un rezultat meritat, echitabil. Sînt foarte multumit. Conform cursului jocului, cei de la ASA au meritat egalul. Totuşi, pe final am avut o ocazie fenomenală în ultimele minute ale jocului, puteam să cîştigăm 3-2" (Ionuţ Chirilă, antrenor CSMS Iaşi)
"În 6 luni, această echipă va fi foarte puternică. Am adus jucători de la Chiajna care au jucat acolo fantastic. Iaşiul va fi peste jumătate de an o echipă de viteză, foarte periculoasă. Prin forţă colectivă vom reuşi să batem echipe puternice care au valori individuale net superioare" (Ionuţ Chirilă, antrenor CSMS Iaşi)
{{text}}