Terenul Stelei este suspendat pentru prima partidă din grupele Europa League dintre Steaua şi Aalborg, dar oficialii danezi au avut o cerere mai puţin întîlnită.
Aceştia au făcut o cerere către UEFA în care au cerut ca fanii lui Aalborg să primească acceptul de a-şi susţine echipa în meciul cu Steaua, dar forul european a spus nu. Motivul invocat de aceştia a fost că ei n-au nici o vină în acest caz şi nu trebuie să suporte consecinţele fanilor stelişti.
"Am încercat să obţinem o dispensă de la UEFA, pentru ca fanii noştri să poată intra la meci, dar am fost refuzaţi", a spus Directorul sportiv al lui Aalborg, Allan Gaarde, pentru presa daneză.
Steaua şi Aalborg se va juca joi, de la ora 22:00, în direct pe Dolcesport, Digisport şi liveTEXT pe GSP.RO
{{text}}