The Guardian şi The Independent au apreciat în special ”intervenţiile vitale” ale românului dinaintea greşelii speculate prompt de Balotelli.
Dacă Ludogoreţ a pierdut marţi la Liverpool (1-2) a fost şi din vina lui Cosmin Moţi. Fundaşul român a greşit grav la primul gol al gazdelor, bîlbîind o minge expediată apoi în plasă de Balotelli (82).
Însă jurnaliştii englezi folosesc alte unităţi de măsură pentru a aprecia evoluţia unui jucător decît restul Europei. Şi l-au văzut pe fostul apărător al lui Dinamo printre cei mai buni de la bulgari!
"The Independent", de pildă, i-a apreciat mai degrabă "cele cîteva intervenţii vitale" dinaintea gafei ce a dus la deschiderea scorului. Iar The Guardian a comentat astfel faza golului: "Balotelli i-a luat pentru prima oară faţa excelentului Moţi şi l-a învins pe Borjan".
6,5 a fost nota primită de Moţi în Daily Mail. Cea mai mare la Ludogoreţ a fost 7
"Moţi n-a mai apărat nici un penalty, cum reuşise cu Steaua, dar a avut cîteva intervenţii vitale" (The Independent, cotidian britanic)
"Keşeru şi Chipciu sînt valoroşi, dar, şi nu vreau să jignesc pe nimeni, ei nu se ridică la nivelul unui Balotelli" (Cosmin Moţi, fundaş Ludogoreţ, la Dolce Sport)
{{text}}