Nationala

Scandal la unguri » Pinter demis!

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 18 septembrie 2014

Cu o lună înainte de meciul dintre România şi Ungaria, adversara naţionalei a rămas fără antrenor.

Atilla Pinter a fost demis ca urmare a înfrîngerii din primul meci din grupa de calificare la Euro 2016, 1-2 în faţa Irlandei de Nord, informează ediţia electronică a Nemzetisport. Acesta a fost numit selecţioner în decembrie 2013 şi a stat pe banca Ungariei în cinci meciuri.

"Nu punem la îndoială profesionalismul lui Pinter. Îi mulţumim pentru dăruirea şi efortul depuse în dezvoltarea fotbalului din Ungaria”, a declarat preşedintele Federaţiei, Sandor Csany.

Noul antrenor al naţionalei Ungariei va fi Pal Dardai, care va asigura interimatul pînă la finalul anului.

Pal Dardai s-a retras din activitate în 2011 şi a bifat 61 de meciuri la naţionala Ungariei pentru care a înscris 5 goluri, iar ultimul club la care a fost legitimat a fost Hertha Berlin.

Vedeta echipei Ungariei, Adam Szalai, legitimat la 1899 Hoffenheim, a declarat că atît timp cît Atilla Pinter este selecţionerul Ungariei nu va mai răspunde convocării. După numirea noului antrenor, este de aşteptat ca Szalai să revină şi să joace împotriva României.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.