Europa League

Daniel Isăilă e uluit după ce Astra a încasat 9 goluri în ultimele două partide: "Un dezastru îngrijorător"

În multe momente, Isăilă a rămas pe bancă, fără reacție la prestația extrem de slabă a elevilor săi

Articol de Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Antrenorul Astrei nu-şi poate explica înfrîngerea drastică de aseară, 1-5 cu Dinamo Zagreb, şi îşi acuză fundaşii.

- Domnule Isăilă, aveţi vreo explicaţie pentru ce s-a întîmplat?
- Sînt puţine de comentat după un asemenea rezultat. A fost un dezastru pentru noi. Ne-a învins o echipă foarte bună, dar şi noi am făcut nişte greşeli nepermise pentru acest nivel. Prea multe greşeli!

- Credeţi că jucătorii dumneavoastră şi-au desconsiderat adversarii?
- Nu cred că a fost vorba de aşa ceva. Croaţii au o echipă extraordinară şi ştiam asta. Totuşi, din trei centrări am luat trei goluri, am arătat o lejeritate prea mare la aceste faze şi adversarii ne-au taxat.

- Vă îngrijorează acest rezultat?
- Sigur că da, mai ales că vine după altul aproape la fel de dureros, cel de la Cluj. Am primit 9 goluri în două meciuri, n-aş fi crezut niciodată că se poate aşa ceva.

- Va arăta mai bine echipa în meciul următor din grupe, acasă cu Salzburg?
- Mai avem pînă atunci. Pentru noi urmează un joc important cu Pandurii şi avem jucători suspendaţi. Mă gîndesc în primul rînd la acea partidă, apoi la cea din Cupa României, la cea cu Steaua... Mai e mult pînă la următoarea confruntare din Europa. Trebuie să ne refacem în primul rînd din punct de vedere psihic, asta e tot ce contează în acest moment.

I se clatină scaunul, vine Răzvan?
După înfrîngerea usturătoare de aseară, coroborată şi cu eşecul de la Cluj, cu CFR, 1-4, patronul Astrei, Ioan Niculae, se gîndeşte să-l dea afară pe Daniel Isăilă. Surse autorizate susţin că finanţatorul giurgiuvenilor ia în calcul să-l aducă pe banca tehnică pe Răzvan Lucescu, cel care a fost demis zilele trecute de la Petrolul şi care este agreat şi de preşedintele Dinu Gheorghe. Isăilă a cîştigat două trofee în 2014 la cîrma Astrei, Cupa şi Supercupa României.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.