Liga 1

Stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova, reconstruit cu acelaşi pămînt şi beton » Ce neclarităţi sînt în hotărîrea demolării acestuia

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 19 septembrie 2014

În fotbalul românesc a apărut o nouă telenovelă, care ţine de demolarea stadionului "Ion Oblemenco" din Craiova.
Consiliul Local Craiova a aprobat, pe 11 septembrie, o hotărîre privind cofinanţarea cu 10% a lucrărilor pentru noul stadion din Craiova, construit în Bănie prin Compania Naţională de Investiţii, însă în textul proiectului, deşi se stipulează cofinanţarea de 10%, lipseşte suma la care este estimat noul "Ion Oblemenco", anunţă Gazeta de Sud.

Pînă ca noul stadion să fie reconstruit, este necesară demolarea vechiului "Ion Oblemenco", iar pentru asta este nevoie de o licitaţie. Nici aici situaţia nu este clară, data cînd vor începe demolările nefiind publicată.

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, acum se obţin avizele pentru studiul de fezabilitate, iar demolarea stadionului ar putea fi scoasă la licitaţie la sfîrşitul lunii octombrie. Procedura trebuie să parcurgă cîteva etape şi nu se poate trece direct la demolare.

Materiale refolosite

Conform viceprimarului Craiovei, Mihail Genoiu, stadionul se va demola în totalitate. Însă ar putea fi refolosite pământul şi betonul. Din costul demolării va trebui scăzută valoarea pămîntului şi betonului.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.