Liga 1

Povestea noului star în devenire din Ştefan cel Mare, Bogdan Gavrilă: "Dacă nu era «Mister» Stoican, mă lăsam de fotbal!"

Foto: fcdinamo.ro

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 19 septembrie 2014

Venit de la Oţelul, din oraşul său natal, fotbalistul de 22 de ani a trecut pe la Porto, Roma şi Lecce, şi a mai fost antrenat de Stoican la Chindia Tîrgovişte. Autorul golului secund al lui Dinamo la Botoşani, Gavrilă spune că actualul său antrenor l-a ajutat foarte mult în carieră.


Periplu prin marile campionate

"Am început fotbalul, la şapte ani, la Dunărea Galaţi. La 14 ani am câştigat campania «Vreau să fiu mare», organizată de Gillette, apoi am fost luat la Şcoala de Fotbal «Gică Popescu». Am jucat un an de zile acolo, apoi am fost în probe la FC Porto şi le-a plăcut de mine. Numai că m-am întors în ţară pentru câteva zile şi am semnat cu AS Roma. Aşa au decis cei de la Şcoala «Gică Popescu» în acel moment. Aveam 17 ani. Iar după un alt an la Roma, am fost transferat la Lecce. În toată această perioadă, au fost probleme financiare la transferul meu. Ceva între Dunărea Galaţi şi Şcoala «Gică Popescu». Nu cunosc multe amănunte şi nici nu aş vrea să intru în detalii. Cert este că de la Lecce am fost nevoit să mă întorc la Chindia Târgovişte, echipă patronată la acea vreme de Gică Popescu. De acolo am plecat la Oţelul Galaţi, iar în vară am ajuns la Dinamo", povesteşte Gavrilă pentru ziarul Ring.

"Am vrut să renunţ la fotbal!"

"A fost o perioadă foarte grea pentru mine la Chindia, când m-am întors de la Roma, în 2012. Chiar aveam de gând să renunţ la fotbal. Datorită lui «Mister» (n.n. - Flavius Stoican) joc acum, pentru că el a fost alături de mine şi m-a încurajat să continui. Nu pot să spun că intrasem în depresie, dar eram cu moralul la pământ. «Mister» a fost cel care m-a ridicat şi a fost ca un părinte pentru mine. A insistat să fiu adus la Dinamo şi îi mulţumesc că am primit această şansă după experienţele pe care le-am avut până acum. Pot spune că este o satisfacţie enormă pentru mine ca la 22 de ani să joc la Dinamo. Nu-mi rămâne decât să joc cât mai bine pentru a-i mulţumi pe fani, dar şi pe oamenii care mi-au acordat încredere şi m-au adus aici", explică dinamovistul.

"Nu mai joc la altă echipă în România"

"În ţară nici nu mă gândesc să mai joc la o altă echipă. Aici trebuie să demonstrez că sunt bun şi într-o zi să fiu transferat la AS Roma. Mi-a plăcut mult ce am văzut acolo în perioada în care am fost la ei. Eram un copil şi e normal pe undeva să îmi rămână în suflet acele lucruri frumoase. Dar nu mă gândesc la transfer acum, nu-mi stă mintea la asta. Sunt concentrat sută la sută să dau randament la Dinamo. Asta-i prioritatea mea", a încheiat jucătorul "cîinilor".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.