Tenis

Prima reacţie a Monicăi Niculescu, campioana de la Guangzhou » Românca este la al doilea turneu cîştigat din carieră

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 20 September 2014

Monica Niculescu a triumfat la Guangzhou, după ce a cîştigat în ultimul act al competiţiei în faţa franţuzoaicei Alize Cornet, locul 22 mondial şi favorita numărul 2, scor 6-4, 6-0.

Românca, locul 60 WTA,  a trecut de Alize Cornet după o oră şi 44 de minute de joc, iar în urma acestei victorii, Monica Niculescu va încasa un cec în valoare de 111.163 de dolari şi 280 de puncte WTA, iar de luni va fi pe locul 41 în clasamentul mondial.

"Sînt foarte fericită că am făcut un turneu foarte bun, am avut încredere în mine şi am reuşit sa cîştig. Nu mă gîndeam la începutul turneului că pot cîştiga, de fapt nu acesta a fost obiectivul meu la acest turneu.

Totuşi, după ce am reuşit în primul tur victoria împotriva Bojanei Jovanovski, am prins încredere şi am ştiut că pot ajunge departe. Am început mai greu în meciul cu Alize Cornet, dar apoi am jucat foarte bine. Ştiam că o să am un meci greu cu ea, însă ma bucur că a ieşit bine pînă la urmă.

Nu am timp de sărbătorit, îmi fac bagajul şi plec spre Wuhan, fac cam patru ore cu trenul, poate diseara voi ieşi la o cină cu antrenorul meu, pentru că altfel nu văd cum aş putea sărbători. La turneul de la Wuhan voi participa la dublu, pentru că am depăşit deadline-ul pentru înscriere la simplu", a spus Monica Niculescu pentru Digisport.

În drumul spre finală, ea le-a eliminat pe Bojana Jovanovski, Misaki Doi, Monica Puig şi Yafan Wang. În jocul cu Alize Cornet, Niculescu a servit corect 84% din mingii şi a cîtigat 66% dintre punctele puse în joc.

Acesta este al doilea titlu din cariera sportivei noastre, după ce în 2013 a cîştigat turneul de la Florianopolis. Alte două finale le-a pierdut în Luxemburg, una în 2011 şi cealaltă un an mai tîrziu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.