RC Bîrlad este noua campioană a Diviziei Naţionale, după ce a cîştigat finala cu Poli Agro Iaşi cu scorul de 25-24.
Partida, găzduită de stadionul din Complexul Ghencea, a fost decisă în mare măsură de randamentul elevilor lui Ioan Harnagea din prima repriză, atunci când Zaharia a fost de neoprit în drumul său către terenul de ţintă al ieşenilor şi RC Bârlad a intrat la pauză în avantaj cu rezultatul de 16-7.
La reluare, bîrlădenii au jucat pentru a-şi apăra avantajul de pe tabelă, ieşenii încercând să-şi pună în valoare jocul mai bun pe înaintare, care a adus primele puncte în minutul 55, după penalitatea concretizată de Pahonea. RC Bîrlad s-a desprins la 22-10, atunci când mai erau de jucat zece minute din timpul regulamentar. În ciuda acestei diferenţe, finalul a fost incendiar şi putea înclina balanţa de partea cealaltă.
În minutul 75, Pâslaru a intrat în forţă şi a marcat un eseu transformat de Borş. În replică, Ibănescu a concretizat o lovitură de pedeapsă, pentru ca la ultima fază a meciului Mihailă să mai pătrundă o dată în terenul de ţintă al bîrlădenilor, eseul transformat de Pahonea nereuşind să schimbe câştigătoarea finalei.
RC Bîrlad s-a impus la limită, rezultat 25-24 şi a cîştigat titlul de campioană a Diviziei Naţionale, obţinînd în acelaşi timp promovarea pentru ediţia 2015 a Superligii CEC Bank, o revenire în primul eşalon valoric după o pauză de patru ani.
Pentru Poli Agro Iaşi lupta continuă, studenţii din Copou avînd încă şansa de a promova în Superligă, urmînd să dispute o partidă de baraj în compania celor de la CSM Olimpia Bucureşti.
Sperăm să avem bani pentru Superligă
Antrenorul RC Bîrlad, Ioan Harnagea, încă se bucură pentru performanţa obţinută: “Ne bucurăm de performanţă, copiii au fost deosebiţi. Au înţeles că trebuie să muncească şi să-şi câştige dreptul de promovare. Am demonstrat că putem face lucruri frumoase. Suntem mândri de ce am realizat. Felicitări acestor copii”.
Tehnicianul susţine că nu poate vorbi despre premierea performerilor, fiindcă banii lipsesc cu desăvîrşire.
“Nu putem vorbi de prime. Important e că am cîştigat acest titlu şi dreptul de promovare în Superligă. Aceşti copii s-au distrat, jucînd rugby, iar medalia atârnată la gît la final înseamnă enorm pentru ei”, a spus Harnagea.
Acesta îşi doreşte ca Bârladul să evolueze din 2015 în Superligă, sperând să determine autorităţile şi o serie de sponsori să vină alături de echipă.
“Am obţinut dreptul de a promova în Superligă, însă rămîne de rezolvat partea financiară şi problema jucătorilor, pentru a avea un lot numeric şi valoros. Trebuie să ne organizăm. Avem câteva luni la dispoziţie. Pînă în martie 2015 sperăm să găsim resursele financiare necesare pentru a evolua în Superligă. Ca şi antrenor îmi doresc foarte mult să fim în Superligă. Avem echipe bune de juniori. În acest an am ieşit campioni cu echipa Under 19, din care am promovat către echipa de seniori şase jucători, cu care am obţinut aceste rezultate. Este o mîndrie atât pentru mine, cît şi pentru iubitorii de rugby din Bîrlad”, a conchis Ioan Harnagea.
Sporturi • Rugby • RC Bîrlad
RC Bîrlad revine în Superligă după 4 ani
Articol de Cristian Lapa — sâmbătă, 20 septembrie 2014
După patru ani de pribegie în liga secundă, rugby-ul bîrlădean revine în elită, obţinând dreptul de promovare în Superliga Naţională, după ce a devenit campioană a Diviziei Naţionale, câştigând finala cu Poli Agro Iaşi cu scorul de 25-24.
{{text}}