Liga 1

Un nou talent se ridică din pepiniera lui Dinamo » Remarcatul lui Stoican după meciul cu Iaşi: ”Va ajunge mare”

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Stoican l-a lăudat după meci pe puştiul Nedelcearu, 18 ani, însă l-a avertizat că nu e sigur de locul în primul 11 în vederea partidei de sîmbătă, cu Rapid.

Ionuţ Nedelcearu, 18 ani, a bifat contra Iaşiului al doilea său meci în Liga 1. După ce-a mai avut o prezenţă sezonul trecut în divizia de elită, tot ca titular, cu ACS Poli Timişioara (4-0), pe 13 decembrie.

"Am încredere că va ajunge fotbalist mare. M-a impresionat încă de cînd l-am văzut la echipa secundă. Sînt mulţumit de el, dar trebuie să arate mereu, înainte de meciuri, că merită să fie titular. Depinde de el, de cum se va pregăti, dacă rămîne în primul 11", a comentat Flavius Stoican pentru Gazeta Sporturilor.

"Are tupeu, nu s-a plîns de duelurile tari şi s-a achitat de sarcini în meci. I-am zis că ne poartă noroc, fiindcă încă o dată cu el în echipă, nu s-a luat gol", au povestit coechipierii lui Nedelcearu.

50.000 de euro este cota actuală a lui Nedelcearu conform transfermarkt.de

"Îmi doresc să ajung să cîştig titlul cu Dinamo. Am multe de învăţat în această meserie, iubesc fiecare moment în care am posibilitatea să îmbrac tricoul "cîinilor", atît la prima echipă, cît şi la cea secundă" (Ionuţ Nedelcearu, fundaş Dinamo)

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Marc are capul tare
Traian Marc a avut cîteva intervenţii în prima repriză ce-au menţinut tabela neschimbată, iar pe final, după un contact aerian cu un adversar, a acuzat dureri la cap.

"Mai mult s-a dovedit a fi o sperietură, însă a fost o lovitură puternică, în spate, şi m-a dereglat un pic. Dar am tras de mine, nu aveam cum să cer schimbare şi nici nu voiam să-mi las echipa. Mi-este bine, mă bucur pentru victorie, îi aplaudăm pe dinamoviştii care ne-au susţinut pe stadion şi, cred eu, din faţa televizorului", a comentat goal-keeperul ieri pentru gsp.ro.

"Gol de excepţie"
Claudiu Vaişcovici, fosta glorie a dinamoviştilor, a lăudat la Look TV execuţia lui Alexe de la gol: "Îmi plac atacanţii care înscriu acolo, în buza porţii adverse. A fost gol de excepţie. În stilul în care mai marcau Romario şi Gerd Muller, vîrfuri care erau letale, marcînd prin orice procedeu le venea la îndemînă".

Atacantul de 24 de ani este la a doua reuşită din tot atîtea meciuri la revenirea la Dinamo: "Trebuie să arătăm mai mult. Sper să creştem de la meci la meci. Am marcat în folosul echipei, n-a fost nimic special".

Inbox
- Dinamoviştii n-au avut ieri duminica liberă. Doar pînă la ora 17:00, cînd Stoican a programat un antrenament de refacere, pentru a începe să pregătească partida cu Rapid.
- Giuleştenii şi Ionel Ganea au fost lăudaţi de către Stoican: "Au crescut foarte mult, iar tehnicianul şi-a demonstrat calităţile. Va fi un meci intens, sper să cîştigăm".
- La meciul de sîmbătă seară a asistat şi fosta glorie a roş-albilor, Ionuţ Lupescu, revenit în Ştefan cel Mare după ani buni, "Kaiser"-ul lucrînd în prezent la UEFA.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.