Auto

Comentariu de Luminiţa Paul » Radio tăcut

Articol de Luminiţa Paul  —  Monday, 22 September 2014

La începutul săptămînii, FIA a impus o limitare drastică a comunicaţiilor prin radio între echipe şi piloţi în timpul curselor. 50 de lucruri apar pe o listă care a fost înmînată celor în cauză, iar între lucrurile interzise se află informaţii legate de presiunea pneurilor, consumul de combustibil şi orice ar suna ca un mesaj codat. Şi nu se poate răspunde la o întrebare directă a pilotului. Un inginer vechi a declarat, anonim, că "oamenii ar trebui să aibă grijă ce-şi doresc: asta ar putea duce la zero trafic radio".

Cîteva zile mai tîrziu, Bernie Ecclestone, boss-ul F1, a spus că el a stat în spatele deciziei. "Piloţii tindeau să devină un fel de marionete în mîinile tehnicienilor. Toţi sînt fericiţi cu schimbarea, ei conduc, ei ştiu ce e just şi ce nu". Felipe Massa nu e însă prea bucuros: "Poate a vorbit cu piloţii din anii '80, care nu ştiu cum e cu maşinile de azi. Eu sînt complet împotrivă. Nu e vorba de condus, maşinile sînt complicate. Dacă setările sînt greşite, nu poţi să faci nici două tururi şi cedează". Aşa că poate nu e bine să-ţi asumi merite cînd unanimitatea nu e publică. Poţi fi ironizat. Sau mai rău.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.