Liga 1

Prelungire pînă în 2017 » Cum arată contractul pe care Steaua i l-a propus lui Lukasz Szukala

Evoluțiile bune de la Steaua l-au propulsat pe Szukala în echipa națională a Poloniei, unde a strîns 7 selecții în ultimul an

Articol de Cătălin Popescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Steaua i-a propus lui Szukala prelungirea angajamentului cu încă 2 ani şi i-a transmis polonezului că are o săptămînă timp de gîndire.

Roş-albaştrii au demarat tratativele cu Lukasz Szukala, încercînd să-l convingă pe stoperul de 30 de ani să rămînă în Ghencea şi din vara viitoare, cînd actualul său contract expiră. Preşedintele Valeriu Argăseală a făcut anunţul: "Îl vrem încă doi ani. Săptămîna aceasta trebuie să ne ofere un răspuns. Cred că vom parafa înţelegerea".

Dacă va accepta oferta, Lukasz va îmbrăca tricoul Stelei pînă în vara lui 2017, cînd ar avea 33 de ani. În prezent, Szukala cîştigă 180.000 de euro pe sezon, iar noul contract i-ar aduce un venit de 240.000 de euro pe an!

Reghecampf stă la pîndă
Fostul antrenor al steliştilor, Laurenţiu Reghecampf, cel care l-a adus pe Szukala în Liga 1 pe cînd o pregătea pe Gloria Bistriţa, nu exclude posibilitatea de a-l lua la Al Hilal, dar spune că pentru el nu contează dacă polonezul semnează prelungirea cu campioana României.

"Eu mi-aş dori să-l iau pe Lukasz indiferent dacă el semnează o prelungire cu Steaua. Pentru mine nu ar fi asta o dificultate, deoarece este un jucător pe care îl cunosc foarte bine şi, dacă voi avea nevoie de un fotbalist pe postul său, atunci nu voi ezita să-l iau, indiferent dacă are sau nu un contract", a spus Reghecampf.

Astfel, după Arlauskis, Prepeliţă şi Sînmărtean, Szukala e cel de-al patrulea fotbalist din lot cu care conducerea a demarat tratativele pentru prelungirea angajamentelor.

Ar fi stelist la Euro
Dacă va accepta oferta Stelei, iar Polonia se va califica la Euro 2016, Lukasz Szukala va ajunge la turneul final din Franţa din postura de jucător al roş-albaştrilor. Polonezii sînt în grupă cu Germania, Scoţia, Irlanda, Georgia şi Gibraltar. Pînă acum au disputat un singur meci, cîştigînd în Gibraltar cu 7-0, un meci în care Szukala a fost titular şi a şi marcat primul său gol la echipa naţională.

"Vom vedea la vară ce se va întîmpla, el trebuie să se hotărască. Eu m-aş bucura să semneze un nou contract cu Steaua, deoarece este unul dintre cei mai importanţi jucători" (Laurenţiu Reghecampf, fost antrenor Steaua)

88 de meciuri a strîns Szukala în tricoul roş-albastru din vara lui 2012, dintre care 25 în cupele europene

3 trofee a cucerit Szukala în cariera lui, toate cu Steaua: două titluri şi o Supercupă a României

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.