Fotbal   •   Liga 1   •   Rapid

Giuleştiul fierbe! "Valerii Moraru, patronul Rapidului, o sponsorizează pe Dinamo"

Valerii Moraru

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 23 septembrie 2014

Rapidul se află într-o perioadă nefastă a existenţei ei, fapt confirmat şi de Nicolae Manea, care a făcut cîteva dezvăluiri incredibile.

Fostul preşedinte din Giuleşti afirmă că Valerii Moraru n-a vrut să vină de prima dată la Rapid, ci a dorit să finanţeze şi alte formaţii din Liga 1.

"Sînt foarte multe lucruri în neregulă la Rapid. Eu l-am adus pe Moraru. L-a luat şi pe Butoi cu el, i-am explicat ce şi cum şi l-am trimis la administratorul judiciar. După, am aflat că mai încercase să preia nişte echipe din Liga 1, precum Chiajna, Timişoara etc. El n-a venit aici pentru Rapid!", a spus Manea la Look tv.

Nicolae Manea afirmă şi că Valerii Moraru, patronul Rapidului, sponsorizează una dintre rivalele din campionatul României.

"Moraru sponsorizează Dinamo pînă în 2015, le dă 100.000 de euro pe an cu apă minerală! A făcut şi cu noi acelaşi contract şi n-are voie fiind acţionar la Rapid! A zis că el este acţionar, nu investitor, că el nu vrea să aducă bani. Nu-l interesează Rapidul, dacă îl întrebi cînd s-a născut echipa asta, habar n-are. E un fariseu, ăsta e Moraru! Clubul ăsta parcă e blestemat, a ajuns pe mîna unui om care n-are un leu", a mai adăugat Manea.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.