După 4 ani pe banca Greciei, inginerul în vîrstă de 59 de ani va fi antrenorul lui Cristiano Ronaldo. Chiar dacă e suspendat pe 8 meciuri!
În patru ani la Atena, Fernando Santos (foto) i-a calificat pe alb-albaştri şi la Euro 2012 ("sferturi"), şi la CM 2014 ("optimi"). Grecii i-au propus prelungirea contractului, dar lusitanul a renunţat chiar după Mondial.
Santos, specialist în inginerie electronică şi telecomunicaţii, a devenit ieri selecţionerul Portugaliei, cu angajament pînă în 2018. Găseşte un mic dezastru la Lisabona: o echipă departe de formă, învinsă acasă pe 7 septembrie de Albania (0-1).
Şi mai are o problemă. După ce a înjurat arbitrii meciului cu Costa Rica, ultimul la CM, a fost suspendat 8 partide. Speră însă ca FIFA să-i reducă pedeapsa. Decizia, în maximum 10 zile.
{{text}}