Dumitraş a marcat un supergol, apoi oaspeţii au condus chiar cu 2-0, dar gazdele au obţinut remiza în final, după un gol reuşit de Roman, fotbalist ce evoluează cu şuruburi în picior.
Ceahlăul s-a dus la Mediaş să confirme forma excelentă arătată în ultima perioadă. Cu un prim "11" în care s-au aflat de la început 5 fotbalişti ce nu au împlinit încă 21 de ani, trupa lui Florin Marin a început bine şi a reuşit să deschidă scorul cu o bijuterie!
VIDEO: Vezi AICI fazele meciului!
Aruncat de Steaua după ce se plătise pe el 300.000 de euro, Dumitraş a făcut o fază cum n-a mai reuşit nici un fundaş lateral al roş-albaştrilor de la Dan Petrescu încoace. A luat o minge de la 30 de metri, a driblat 5 adversari, ca Messi, şi a şutat cu sete sub transversală, ca Ronaldo: 0-1!
Gazul a replicat, însă nici Roman şi nici Tahar n-au avut noroc de gol. Au marcat tot oaspeţii, prin Margină, după ce l-a pierdut pe drum pe ameţitul Creţu (39): 0-2! În prelungirile primei părţi, Tahar a redus din handicap: 1-2!
Misiunea ardelenilor s-a complicat în minutul 55, cînd Mujdragici a fost eliminat pentru două "galbene". Nemţenii însă au preferat să nu rişte, iar elevii lui Dulca au crezut în şansa lor pînă la capăt.
Mai întîi Tahar a lovit bara cu un şut puternic de la 25 de metri, iar cu 5 minute înainte de final, Dan Roman a marcat, aducînd un punct important echipei sale: 2-2! E al doilea meci consecutiv de Liga 1 în care Roman înscrie, primele jucate ca titular de la accidentarea "horror" suferită în decembrie.
Muth, iertat de Cojocaru
În minutul 89, fundaşul central al Gazului, Sergiu Muth, a avut o intrare criminală asupra lui Ţepeş. Adrian Cojocaru a dictat fault şi i-a acordat medieşanului cartonaş galben. Reluările Look Plus au demonstrat însă că arbitrul a greşit, întrucît Muth se duce cu talpa direct în pieptul nemţeanului.
La momentul acela Gazul era deja în inferioritate, după ce Cojocaru îl eliminase pe Mujdragici în minutul 55, cînd i-a acordat cel de-al doilea avertisment.
"Am făcut o primă repriză foarte bună, dar n-am ştiut să profităm. Din păcate, n-am gestionat cum trebuie avantajul, cu atît mai mult cu cît în partea a doua am fost în superioritate" (Florin Marin, antrenor Ceahlăul)
"Dacă nu încerci, nu-ţi iese. Eu am încercat şi uite că am reuşit să marchez. E frustrant însă că n-am cîştigat. Am avut 2-0 şi la 2-1 am fost în superioritate numerică, am pierdut două puncte printre degete" (Andrei Dumitraş, fundaş Ceahlăul)
"Mă bucură atitudinea elevilor mei, am simţit că vom reveni cînd scorul era 2-0 pentru ei. Totuşi, mă nemulţumesc erorile din prima parte. Am făcut greşeli nepermise. Chiar şi aşa, consider că am fi meritat victoria" (Cristian Dulca, antrenor Gaz Metan)
{{text}}