International   •   Campionate   •   CM 2022

Emirul Qatarului ironizează contestatarii primului Mondial pe pămînt arab: "Nu vor să accepte o ţară musulmană"

Proiectul arenei din Al Wakrah, Qatar

Articol de Octavian Pescaru   —  duminică, 28 septembrie 2014

Şeicul Tamim al-Thani afirmă: "Nu ne deranjează nici dacă FIFA vrea să mute turneul iarna. Sîntem pregătiţi".

În aceste zile, în care lumea întreagă e conectată la războiul pe care coaliţia condusă de Statele Unite îl poartă împotriva ISIS (Califatul Islamic din Irak şi Levant), emirul Qatarului a acordat un interviu pentru CNN. Vorbind şi despre Mondialul din 2022.

"Oamenii trebuie să înţeleagă că noi am primit dreptul de a organiza acest turneu pentru că am avut cea mai bună ofertă şi pentru că vom organiza cea mai tare competiţie din istorie. Sînt sigur", a declarat Tamim bin Hamad al-Thani în discuţia cu Christiane Amanpour.

Şeicul nu se supără nici dacă FIFA mută Mondialul: "Dosarul nostru a fost pentru vară, dar dacă vor să se joace iarna, nu ne deranjează. Sîntem pregătiţi".


"Problema e că oamenii nu vor să accepte că o ţară musulmană, o ţară mică precum Qatarul, poate găzdui o asemenea competiţie" (Hamad al-Thani, emirul Qatarului)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.