Firma şefului federaţiei cîştigase o licitaţie controversată pentru concesiunea unui teren de 5.219 mp într-un parc din Ploieşti. Comunitatea locală a solicitat în mod repetat stoparea proiectului pe considerente ecologice
Înaintea alegerilor FRF din 5 martie, Rise Project prezenta o anchetă prin care Răzvan Burleanu, devenit între timp şef peste fotbalul românesc, a luat în concesiune în mod controversat două terenuri în Oneşti şi Ploieşti. Ambele pentru minifotbal şi cu participarea la licitaţie a trei firme din familie.
Dacă pentru proiectul din Moldova n-a existat nici un impediment în sensul punerii lui în practică, în oraşul aurului negru afacerea a eşuat. Primăria a reziliat recent contractul încheiat cu firma "Lider Sport", care cîştigase în termeni tulburi licitaţia din iunie 2013. "A solicitat autorizaţia de construcţie după expirarea termenului legal", explică ruptura primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu.
"Alt proiect pentru localnici"
Subiectul era un teren de 5.219 mp situat în Parcul Andrei Mureşanu din nordul urbei, unde existau terenuri sportive cu acces public, lăsate însă de izbelişte de către autorităţi. "Ne gîndim acum la un proiect de reamenajare a parcului în beneficiul comunităţii", completează edilul după renunţarea la parteneriatul confuz cu "Lider Sport".
Firma lui Burleanu intenţiona să ridice acolo un complex pentru minifotbal şi tenis cu piciorul. Construcţia ar fi dus însă la distrugerea spaţiului verde din perimetrul afectat şi la scoaterea din circuitul public a zonelor respective, de unde, în faza de pregătire a lucrărilor, au apucat să fie tăiaţi nouă copaci!
Parcul deserveşte o comunitate de peste 20.000 de oameni, care găseau aici de zeci de ani locul pentru relaxare şi sport, în mod gratuit. În schimb, Burleanu intenţiona să aplice o taxă de 100 lei pe oră pentru închirierea terenurilor din bază.
"Concesionare în răspăr cu interesul general"
"Hotărîrile de concesionare au fost adoptate în 2013 fără informarea populaţiei, în răspăr cu interesul general al oamenilor, beneficiarul lor fiind preşedintele FRF, Răzvan Burleanu", reclama la momentul respectiv "Grupul de Iniţiativă «Salvaţi Parcul Andrei Mureşanu!», o asociaţie a comunităţii locale, constituită spre a milita pentru blocarea proiectului.
Reprezentantul organismului, Andrei Blumer, crede acum că finalul poveştii e şi o victorie a locuitorilor din zonă: "Chiar nu mai ştiam care-i situaţia. Se pare însă că e adevărat că a căzut proiectul, dar nu avem nici o informaţie oficială încă". Burleanu n-a oferit un punct de vedere vizavi de decizia de a renunţa la planul de la Ploieşti.
3.144 de euro pe an era redevenţa pe care firma lui Burleanu ar fi trebuit s-o achite pentru concesionarea terenului pe 49 de ani
Ploieştiul vrea Centru de Excelenţă
FRF a propus oficialităţilor ploieştene formarea în oraş a unuia dintre Centrele de Excelenţă aflate în proiectul noii administraţii. Astfel, Consiliul Local a constituit recent o comisie de negociere între municipalitate şi federaţie în vederea stabilirii modalităţii de punere în practică a potenţialului parteneriat. Două ar urma să fie locaţiile: baza "Astra" şi complexul Petrotel Teleajen, care se întinde pe o suprafaţă de peste 22.000 mp.
{{text}}