Tenis

Ce revenire » Condusă cu 5-0, Serena Williams a salvat 3 mingi de set, umilindu-şi apoi adversara

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 29 septembrie 2014

Serena Williams a lăsat impresia că va fi nevoită să abandoneze din nou în primele minute petrecute pe teren la Beijing. A revenit însă uluitor şi a zdrobit-o pe Silvia Soler-Espinos, 7-5, 6-2, în primul tur.

Americanca, numărul 1 WTA, a părut obosită şi lipsită de reacţie la primele schimburi cu jucătoarea iberică. În doar 15 minute, a pierdut de trei ori pe propriul serviciu, iar Soler-Espinosa deja servea pentru set la scorul de 5-0! Trei mingi de meci a reuşit să salveze Serena pînă să revină în joc.

Nu voiam să pierd la zero. Am început să lupt, măcar să cîştig un game”, a explicat Williams după meci. Ultima dată cînd a pierdut un set la 0 a fost la Madrid, în 2013, cînd a învins-o pe Medina Garrigues, 6-3, 0-6, 7-5. Serena s-a gîndit să se retragă de la turneu, după ce săptămîna trecută a fost nevoită să abandoneze la Wuhan în partida cu Alize Cornet, însă a decis pînă la urmă să joace.

Decizia pare să fi fost una bună. De la 0-5, americanca a cîştigat 13 din următoarele 15 game-uri, calificîndu-se în turul secund, acolo unde o va întîlni pe Ţvetlana Pironkova.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.