Stranieri

Operaţie sau tratament medicamentos » Ciprian Marica a avut de ales cum se va recupera după accidentarea suferită

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 30 September 2014

Ciprian Marica a înscris în ultimul meci pentru Konyaspor, însă accidentarea suferită la unul dintre antrenamentele echipei de club s-a dovedit a fi mai serioasă decît părea.

Internaţionalul în vîrstă de 29 de ani a lămurit problema accidentării sale şi spune că a avut de ales între operaţie şi tratament medicamentos.

"S-a vorbit mult în ultimele zile despre starea mea de sănătate. Adevărul este că am simţit dureri la picior, am făcut două controale foarte amănunţite în Germania. Exista posibilitatea să mă operez, dar ar fi însemnat sa pierd meciuri extrem de importante pentru echipa de club, dar mai ales jocuri vitale ale naţionalei în încercarea de calificare la Euro 2016. Şi aşa lipsesc din teren la partida cu Ungaria, din cauza cartonaşului roşu primit cu Grecia. Aşadar am ales să fac tratament medicamentos în perioada imediat următoare. Sper să dea rezultate, dar indiferent de situaţie, voi face tot ce e omeneşte posibil să fiu pe teren!", a scris Marica pe o reţea de socializare.

"Tricolorii" au următorul program:
11 octombrie - cu Ungaria, pe teren propriu (ora 19:00)
14 octombrie - cu Finlanda, în deplasare (ora 21:45)
14 noiembrie - cu Irlanda de Nord, pe teren propriu (ora 21:45)
29 martie 2015 - cu Insulele Feroe, pe teren propriu (ora 19:00)
13 iunie 2015 - cu Irlanda de Nord, în deplasare (ora 21:45)
4 septembrie 2015 - cu Ungaria, în deplasare (ora 21:45)
7 septembrie 2015 - cu Grecia, pe teren propriu (ora 21:45)
8 octombrie 2015 - cu Finlanda, pe teren propriu (ora 21:45)
11 octombrie 2015 - cu Insulele Feroe, în deplasare (ora 19:00).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.