A doua etapă a grupelor Ligii Campionilor vine cu statistici interesante. În această seară, recordul de imbatabilitate al Barcelonei a fost spulberat de cei de la PSG.
Totodată, Barcelona a reuşit golul 500 în Liga Campionilor în partida cu PSG, după reuşita lui Messi, iar la nivel personal, argentinianul l-a egalat pe Cristiano Ronaldo la numărul de goluri marcate în Ligă, 68 de reuşite au cei doi, ambii sînt în urmărirea liderului Raul, care are 71 de goluri. Şi Iniesta a atins o bornă istorică, el ajungînd la al 100-lea meci în Ligă.
Xavi a intrat în repriza secundă în partida cu PSG şi datorită acestei apariţii a ajuns la 143 de meciuri în cea mai importantă competiţie intercluburi a lumii, depăşindu-l pe Raul, care are 142 de jocuri şi era lider în acest clasament.
Roma este la egalitate pe tabelă cu Manchester City, dar şi la numărul de englezi pe care i-a folosit în startul partidei: 1! Ashley Cole pentru italieni, Hart pentru City.
Golul marcat în această seară de Francesco Totti l-a propulsat pe italian pe primul loc în topul celor mai în vîrstă marcatori din Liga Campionilor, 38 de ani şi 3 zile. Starul Romei a ajuns la al 90-lea meci în cupele europene, în timp ce Manchester City are 89 de jocuri în cupele europene.
{{text}}