În acest campionat, roş-albaştrii au pînă acum un parcurs similar cu cel din 2012-2013 şi cu doar un punct mai puţin decît în cel precedent, ambele cîştigate de formaţia din Ghencea.
Steliştii şi-au schimbat staff-ul tehnic în vară, dar au rămas la fel de puternici. Asta deşi între timp s-au mai şi despărţit de fotbalişti importanţi, precum Florin Gardoş sau Mihai Pintilii.
În acest sezon, sub comanda lui Constantin Gâlcă, după 10 jocuri, roş-albaştrii au strîns 25 de puncte, bifînd 8 victorii, o remiză şi un singur eşec, cel cu Ceahlăul, de pe teren propriu.
În primul său an pe banca Stelei, Laurenţiu Reghecampf a avut un parcurs identic, mai puţin în ceea ce priveşte golurile primite. În 2012-2013, roş-albaştrii încasaseră 10, iar acum au primit doar 6. De asemenea, atunci elevii lui Reghe se aflau la 3 puncte de Pandurii, echipa de pe locul 2, şi la 5 puncte de Astra.
Azi, băieţii lui Gâlcă sînt la 3 puncte de CFR şi la 5 de Petrolul şi, spre deosebire de precedentele două sezoane, acum au evoluat cu toate cele trei urmăritoare din clasament, CFR, Petrolul şi Astra, obţinînd cu acestea două victorii şi un egal, adică 7 puncte!
În cel de-al doilea său an la conducerea Stelei, Reghecampf s-a descurcat puţin mai bine, adică a avut 8 victorii şi două remize, iar cu cele 26 de puncte se afla la 6 puncte de Astra şi la 7 de Petrolul. Atunci, ca şi în anul anterior, avansul s-a dovedit a fi suficient în lupta pentru titlu.
În ambele dăţi, steliştii n-au mai părăsit fotoliul de lider pînă la final, în primul sezon cîştigînd titlul cu un avans de 16 puncte, iar în cel de-al doilea cu 5 puncte.
ALTE ŞTIRI DESPRE STEAUA:
Pîrvulescu a revenit
După ce a lipsit de pe teren timp de cinci meciuri, Paul Pîrvulescu, fundaşul stînga de 26 de ani al Stelei, a revenit la antrenamentele echipei. El a lipsit din cauza unei accidentări suferite înaintea meciului cu Aalborg din Europa League, atunci cînd a simţit dureri puternice la o coastă.
Becali liber 5 zile de Crăciun
Patronul Stelei va apărea din nou în faţa unei comisii de la Penitenciarul Poarta Albă mîine dimineaţă. România TV anunţă că Becali a fost informat de şefii închisorii că va primi o permisie de cinci zile în perioada Crăciunului.
"Becali a arătat, prin toate demersurile şi acţiunile sale, că s-a integrat în sistemul penitenciarelor, iar permisia de cinci zile a fost acordată ca un drept", spun apropiaţii patronului.
{{text}}