Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - UNGARIA, SÎMBĂTĂ, ORA 19:00, ÎN DIRECT PE TVR 1, LIVETEXT PE GSP.RO

Ameninţat cu moartea! » Cine e arbitrul care va oficia partida România - Ungaria

Articol de Sebastian Culea   —  joi, 09 octombrie 2014

Scoţianul William Collum e un arbitru controversat în fotbalul britanic, fiind în dese rînduri atacat dur de suporterii lui Celtic.

După umilinţa suferită cu Olanda la Bucureşti în preliminariile trecute, 1-4, cu Craig Thomson la centru, încă un scoţian, William Collum, va oficia o partidă a "tricolorilor". El va fi însoţit de asistenţii William Conquer şi Graham Chambers.

Şi-a supărat elevii

Collum, 35 de ani, are profilul unui arbitru controversat în Scoţia, mai ales printre fanii lui Celtic, de la care a primit ameninţări cu moartea în mai multe rînduri. A fost acuzat că ar face jocurile celor de la Rangers, în perioada în care aceştia evoluau în prima ligă, din cauza preferinţelor religioase.

După un Celtic - Kilmarnock (0-1) în urmă cu două sezoane, poliţia a pornit o anchetă din cauza mesajelor pe care Collum le primea pe mail de la fani. Profesor de religie la o şcoală locală, "centralul" a primit o ameninţare chiar de la una dintre elevele sale de clasa a şaptea.


Nu poartă noroc

Arbitrul nu se află la primul contact cu fotbalul românesc: a oficiat două partide ale CFR-ului şi una a Oţelului în grupele Ligii. Nici una dintre cele două formaţii nu a reuşit să se impună cu William Collum la centru. Acesta s-a aflat la centrul finalei Campionatului European U19, Germania - Italia, în 2008.

Meciurile echipelor româneşti cu William Collum la centru

Sezon: Meci Scor

2010-2011: AS Roma - CFR Cluj 1-1

2011-2012: FC Basel - Oţelul 2-1

2012-2013: CFR - Galatasaray 1-3

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.