De la fumatul palmat al lui Lobonţ în treningul "naţionalei" pînă la uşa de la scara blocului scoasă din balamale de Tamaş...
... de la lipsa de concentrare a lui Maxim cînd îmbracă tricoul convocării pînă la drona cu formă de minge trimisă de Hagi în spaţiul american în '94;
... de la Dobrin privind cu jind cum Mexicul trece pe lîngă el ca o fată frumoasă pe stradă, de la Contra prăbuşit în propriile lacrimi pînă la accidentarea stupidă a lui Chivu la un tenis de picior cu impresarii;
... de la Mutu implorînd iertare pînă la iconiţele lui Iordănescu umede de emoţie, de la tricourile "naţionalei" rămase pe rafturile sponsorilor şi după reducerile de sezon;
... de la prima strofă din imnul naţional pînă la toate celelalte versuri cîntate de Dodel;
... de la Ioan Chirilă privind elicea avionului ce îl ridică cu tot cu colegul său, stiloul, spre stadioanele unde România juca încă boem, de la blondul oltean Balaci pînă la blondul italian Răducioiu;
... de la grimasele lui Piţi pînă la regretele lui Lucescu, toate se văd de sub tricolorul care coboară din peluză.
Un sport care aduce prea puţine bucurii rămîne cel mai iubit fenomen sportiv în România. Nu am fost niciodată cu adevărat organizaţi într-o mare echipă, mereu s-au simţit în jocurile internaţionale lipsurile de la juniori pînă la mentalitatea discutabilă a celor consacraţi, şi poate că tocmai jocul ăsta, de tip lăutăresc, cu note de acordeon sărite sau uitate, a fermecat mereu publicul nostru.
Am jucat organizaţi după ureche şi ne-a plăcut. Ureche fotbalistică peste a Ungariei, la ora la care am scris acest articol. Finalul lui, sîmbătă, la 7, seara.
{{text}}