Liga 1

Steaua va avea un nou manager! » Gigi Becali n-a vrut să audă de Daniel Prodan, dar îl va înlocui pînă la urmă pe Mihai Stoica

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Wednesday, 08 October 2014

Steaua şi-ar putea rezolva una dintre marile probleme după condamnarea lui Mihai Stoica în Dosarul Transferurilor.

Gigi Becali a refuzat să îl aducă pe Daniel Prodan lîngă Costel Gâlcă, în semn de loialitate pentru managerul Stelei, însă chiar MM şi-a ales înlocuitorul. Este vorba de Gabi Popescu, fost jucător la Dinamo, care a fost aproape în mai multe rînduri de un post în conducerea ”roş-albaştrilor”.

Fostul mijlocaş al echipei naţionale a României putea ajunge în Ghencea încă din 2006, cînd Cosmin Olăroiu, antrenorul de atunci l-a solicitat. Popescu chiar a ajutat clubul din Ghencea la transferul lui Cyril Thereau de la Charleroi.

Nu e o provocare acum. Provocare a fost cînd m-am apucat de fotbal. Fotbalul e ceea ce îmi place. Slujba asta îmi atrage multe responsabilităţi. Steaua este un club european şi trebuie să continuăm tradiţia în acest sens”, spunea Gabi Popescu în 2007, cînd a fost dorit în funcţia de preşedinte.

Ultima oară cînd a mai fost aproape de a ajunge în Ghencea a fost în 2008, cînd ar fi trebuit să-l înlocuiască pe Adrian Ilie în funcţia de manager: ”Nu consider că e greu să lucrezi cu Gigi Becali. Este normal să aibă un control asupra banilor săi. Nu poţi să te duci să ceri bani de transferuri şi să nu justifici pe cine vrei să iei”.

Gabi Popescu a evoluat de-a lungul carierei la echipe ca U Craiova, Salamanca, Valencia, Numancia, Dinamo sau FC Naţional. A strîns 14 selecţii în tricoul echipei naţionale a României, pentru care a marcat şi un gol. Printre cele mai importante trofee se numără titlul cu Dinamo (2000) şi Cupa Spaniei cu Valencia (1999).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.