Liga 1

”Generaţia de Aur” povesteşte cum a decurs vizita la Gică Popescu: ”L-am lăsat să se descarce, a vorbit mai mult el”

Articol de Sebastian Culea, George Stanciu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Opt foşti internaţionali au serbat aniversarea "căpitanului" într-un mod bizar. ”De obicei, ziua lui cădea în cantonamentul naţionalei, povestesc Hagi şi Prodan.

La 7 luni de la încarcerare, Gică Popescu a primit pentru prima oară vizita foştilor colegi în penitenciarul Rahova. Hagi, Stelea, Gâlcă, Prodan, Chivu, Ilie Dumitrescu, Adi Ilie şi Balint au fost alături de al doilea căpitan al "Generaţiei de Aur" cu ocazia zilei sale de naştere.

"Nu s-a plîns, e un luptător"
"Baciul" a împlinit ieri 47 de ani şi Gică Hagi a reuşit să reunească o mare parte din fotbaliştii alături de care Popescu îşi serba ziua în cantonamente. "S-a bucurat că ne-a văzut, am povestit şi am rîs. Eu am organizat totul, a venit cine a putut, scopul a fost să-i facem o surpriză. Nu s-a plîns, pentru că e un luptător. Cu siguranţă va reveni în fotbal după ce îşi va ispăşi pedeapsa", a spus Gică ieri, într-o conferinţă de presă.

"Ar putea intra mîine pe teren"
Daniel Prodan descrie întîlnirea de ieri ca pe o călătorie în timp, recunoscînd în fizicul sărbătoritului o urmă din căpitanul Barcelonei: "Am fost să ne vedem căpitanul! Ne-am dus pentru că-l iubim şi avem un respect fantastic pentru el. Faptul că e închis nu l-a afectat deloc fizic. Nu mi-a venit să cred ce bine se ţine. Ne-a povestit că face sport zilnic, ar putea intra pe teren mîine fără probleme".

"A adus el tortul acum"
Din cauza politicii penitenciarului, foştii internaţionali nu i-au putut aduce cadouri lui Popescu. Nici măcar tort! "De obicei, ziua lui cădea în cantonamentul «naţionalei». Mereu îi pregăteam un tort, acum l-a adus el. Cred că a fost pregătit chiar acolo, în închisoare. Nu am stat în celula lui, ci într-o sală mai mare de vizite", a povestit Didi pentru Gazetă.

"Avea nevoie de asta"
Zilele petrecute după gratii şi moartea tatălui l-au solicitat pe Popescu, deşi, după cum spun foştii coechipieri, "nu e afectat de închisoare. Sau cel puţin nu vrea să fie". Momentul revederii cu prietenii i-a aprins pofta de a depăna amintiri. "A simţit lipsa conversaţiilor cu prietenii, a fost ca o maşinărie de poveşti, amintiri plăcute. A vorbit mai mult el, noi l-am ascultat, exact ca-n vestiarul primei reprezentative. A trecut prin multe, avea nevoie de asta. L-am lăsat să se descarce", a adăugat Prodan.

"Şi tăcerea e un răspuns"
Întrebat de ce printre vizitatori nu s-a aflat şi antrenorul "Generaţiei de Aur", Anghel Iordănescu, Didi Prodan a evitat răspunsul, adăugînd: "Şi tăcerea e un răspuns". Fiind plecaţi din ţară, Dan Petrescu şi Răducioiu au lipsit şi ei de la întîlnirea de ieri.

"Am glumit, am spus bancuri, exact cum făceam şi în cantonamente. Gică trece bine peste clipele grele, se simte foarte bine, atît moral, cît şi psihic. Lăsînd la o parte cadrul urît în care ne-am întîlnit, ne-am bucurat că am putut fi din nou cu toţii" (Gabi Balint)

"Nu am vorbit de fotbal, dacă vorbeam... Am preferat să rămînem la amintirile comune din afara terenului" (Gică Hagi)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.