Sporturi   •   Handbal   •   HANDBAL

După Ungaria e Rusia! » România pregăteşte un nou amical important: ”Să arate că vor să joace în tricoul naţionalei”

Crina Pintea şi echipa României au întîlnit ultima dată Rusia la Euro 2012. Atunci a fost egal, 21-21 // Foto: Marius Ionescu

Articol de Marian Ursescu   —  vineri, 10 octombrie 2014

România întîlneşte azi Rusia, în prima din cele trei partide amicale programate la Oradea. Tadici va trimite însă "speranţele" în jocul de la ora 17:15 (Digi 2).

România a pierdut miercuri seara, la Debrecen, în faţa Ungariei, 22-28, dar selecţionerul Gheorghe Tadici nu disperă. "Era meci de pregătire, trebuia să le văd la lucru pe toate jucătoarele. Aţi văzut că şi Ungaria e dependentă de Gorbicz, de Tomori. Şi la noi e greu cînd în teren nu sînt Brădeanu, Nechita, Elisei, Ungureanu", a declarat tehnicianul.

În plus, Tadici spune că fetele au făcut doar două antrenamente împreună înainte de disputa cu Ungaria. "Sincer, ne-a preocupat mai mult faza de recuperare pentru că fetele au venit foarte obosite. Au jucat şapte sau opt meciuri la club, în funcţie de echipă, într-o lună de zile, ceea ce e prea mult", a adăugat Tadici.

Pentru disputele cu Rusia de azi, mîine şi poimîine, de la Oradea, Tadici va trimite în teren cea mai bună echipă doar în jocul de sîmbătă.


"Azi vom juca fără Ungureanu, fără Nechita, fără Brădeanu, fără Elisei. Îmi doresc să văd de la jucătoare atitudine, să arate că vor să joace în tricoul naţionalei. Rusia e în cantonament de o lună şi jumătate, s-a întors Trefilov şi cred că e una dintre echipele cu şanse la medalii la Europene", a încheiat Tadici.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.