Naţionala Poloniei a oferit surpriza zilei de ieri, cînd a învins-o cu 2-0 pe Germania, campioana mondială, într-un meci în care stelistul Lukasz Szukala a jucat toate cele 90 de minute.
Polonezul Stelei s-a declarat foarte mulţumit de partida făcută de echipa sa şi recunoaşte că şi norocul a fost unul dintre ingredientele victoriei în faţa Germaniei.
"Ştiam că e foarte periculoasă Germania, e o echipă foarte bună, indiferent de ce absenţe are. Chiar şi fundaşul central Boateng poate să creeze probleme în ofensivă. Acesta a fost un motiv în plus să fim concentraţi pe întreaga durată a meciului.
Am crezut în noi şi am reuşit să realizăm un lucru măreţ. Sîntem mulţumiţi de evoluţia noastră, dar mai ales de rezultat. Am învins cea mai bună naţională din lume. Ce-i drept am avut şi un pic de noroc, dar cînd joci împotriva unui astfel de adversar, ai nevoie şi de şansă", a spus Szukala.
Golurile polonezilor au fost înscrise de Milik, în minutul 51, şi de Mil, cu două minute înainte de finalul partidei.
{{text}}