Nationala

Piţi la arabi, episodul doi » Culisele noilor negocieri dintre selecţioner şi Al Ittihad: pleacă pînă la finalul acestei săptămîni!?

Articol de Marius Mărgărit, Răzvan Luţac  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Destinaţia e aceeaşi ca-n septembrie: Al Ittihad Jeddah, club saudit. Deşi a negat vehement la conferinţa de presă de ieri, Piţurcă, 58 ani, ar ajunge în Orientul Mijlociu la finele acestei săptămîni.

Serialul plecării lui Victor Piţurcă în Arabia Saudită se apropie de final: el s-ar fi înţeles deja cu saudiţii de la Al Ittihad Jeddah. După un episod-pilot care a durat patru zile şi a avut un final neutru, cu selecţionerul rămas pe banca tehnică a "naţionalei", arabii ar fi revenit cu o nouă ofertă. Incluzînd plata celor 700.000 de euro, clauza de reziliere a selecţionerului! Acesta va pleca în Orient imediat după partida cu Finlanda.

Pleacă vs. "nu ştim nimic"
DolceSport a anunţat ieri că Piţurcă va pleca în Arabia cu tot staff-ul său, inclusiv cu fiul Alexandru, fost fotbalist la Steaua. Şi că există deja o înţelegere între părţi! Semnale existau încă de săptămînile trecute, cînd Piţi a fost extrem de vocal la adresa conducerii FRF.

Ieri, jucătorii s-au arătat surprinşi de veşti. "Nu ştim că ar pleca, nu ne-a spus nimic", a afirmat căpitanul "naţionalei", Răzvan Raţ, care azi poate bifa selecţia cu numărul 100 în echipa naţională.

"Nu plec" pentru linişte?
Ieri, la conferinţa de presă oficială de dinaintea partidei cu Finlanda, Victor Piţurcă a negat vehement că a semnat cu arabii sau ar urma să plece în Orientul Mijlociu. "Rămîn la ce am spus după partida cu Ungaria. Toate discuţiile cu Al Ittihad au căzut", a punctat selecţionerul.

Totuşi, sursele Gazetei afirmă că ar fi dat aceste declaraţii pentru a nu destabiliza atmosfera înaintea meciului de diseară!

400 de mii de euro este salariul lui Piţurcă la "naţională"

96 de meciuri la "naţională" va avea Piţurcă după partida de diseară

"M-ar bucura dacă ar veni. Cu Al Ittihad vom juca şi în Cupa Regelui, dar şi pe 1 decembrie în campionat. Al Ittihad e un club foarte puternic" (Laurenţiu Reghecampf, antrenor Al Hilal)

"Nu e normal ca Piţurcă să plece. Probabil că e şi o problemă de ordin financiar. E normal să continui cu antrenorul cu care ai început calificarea. Dacă cei din federaţie au altă soluţie, ei ştiu cel mai bine" (Ionuţ Lupescu pentru DolceSport)

REACŢII PE GSP.ro:
"Nu ştiu ce român ar putea să-i ia locul. Mai degrabă aş miza pe un străin. Dar unul care să fi vazut cît de cît campionatul intern şi jucătorii"
aly_dinamo

"A venit Crăciunul! Pot să cînt «O, ce veste minunată!». Să vină Boloni sau Mircea Lucescu!"
spinoza

"Drum bun şi cale bătută, deşi nici următorul nu cred că va obţine mare lucru cu aceiaşi jucători"
valassul

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.