Fotbal   •   Liga 1   •   Arestare

Marian Iancu, condamnat la 12 ani de închisoare în dosarul RAFO!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 14 octombrie 2014

Omul de afaceri Marian Iancu, 49 de ani, a fost condamnat de către Curtea de Apel Bucureşti la 12 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, în dosarul RAFO. Decizia este definitivă.

În spatele gratiilor ajung şi fratele său, Octavian Iancu, dar şi fostul său asociat, Constantin Mărgărit, care au primit cîte 10 ani de închisoare. Instanţa a decis şi confiscarea prejudiciului adus statului.

Conform Mediafax, cei implicaţi în dosar au prejudiciat bugetul de stat prin neplata impozitului pe profit de 806,2 miliarde lei şi prin TVA nelegal dedus de 550, 3 miliarde, rezultînd un prejudiciu total de 1.356,5 miliarde de lei.

Procesul în care a fost implicat Marian Iancu a durat nu mai puţin de 8 ani, omul de afaceri fiind trimis în judecată în 2006, alături de Constantin Mărgărit, Octavian Iancu, Gheorghiţă Iancu, Marius Turică, Silviu Neacşu, Akaroglu Cuneyt, Elenkalan Hayrettin şi Basaran Kadri Mazhar.


Aceştia au fost judecaţi pentru "evaziune fiscală, asociere în vederea săvîrşirii de infracţiuni şi spălare de bani".

Iancu a fost condamnat şi în 2011 la 10 ani de închisoare în acest dosar. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşi, iar verdictul de astăzi este definitiv.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.