Nationala

Victor Piţurcă explică deciziile luate în meciul cu Finlanda şi trage o concluzie: "Ne batem cu Irlanda de Nord pentru locul 1!"

Pentru Pițurcă, meciul cu Finlanda ar putea fi ultimul la națională

Articol de Justin Gafiuc  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Selecţionerul spune că a plănuit de la început introducerea în repriza secundă a lui Sînmărtean, care ”a înviorat ritmul”, şi explică de ce l-a păstrat în teren pe Stancu după evoluţia modestă din prima parte.

- Domnule Piţurcă, cît de importantă e această victorie în economia calificării?
- Am cîştigat un meci extrem de important şi sînt foarte muţumit de prestaţia jucătorilor. Pot spune că am şters cu buretele punctele pierdute cu Ungaria la Bucureşti. După experienţa nefericită din repriza a doua cu maghiarii, băieţii au reuşit să joace la un nivel fizic excelent pe toată durata partidei.

"Au dat absolut totul!"

- Ce ar fi însemnat un meci pierdut la Helsinki?
- În cazul unei înfrîngeri, calificarea ar fi putut fi compromisă. Dacă ne băteau, finlandezii luau o opţiune serioasă pentru a trece mai departe. Jocul a fost mai echilibrat decît îl reflectă scorul. Au avut momente în care ne-au pus probleme, şi-au creat ocazii, dar e bine că s-a încheiat aşa. Le mulţumesc băieţilor că au tras fantastic, cu ultima energie, au dat absolut totul în teren.

- Unde s-a decis partida? Ce am avut în plus?
- Pe lîngă rezistenţa fizică, circulaţia mingii a făcut diferenţa, mai ales după intrarea lui Sînmărtean. Planificasem să-l introduc cu 35 de minute înainte de final, dar accidentarea lui Chipciu m-a forţat să fac schimbarea mai devreme. Ce-i drept, am început greu meciul. Bine că ne-am revenit rapid şi am jucat cum trebuie să joace o echipă care vrea să cîştige.

"A avut probleme musculare!"

- Nu l-aţi introdus în primul "11" din cauza problemelor fizice?
- În primul rînd, aş vrea să vorbesc despre schimbarea sa din partida cu Ungaria, referitor la speculaţiile presei. S-a zis că nu l-am scos din teren pentru afecţiunile fizice. Chiar a avut probleme musculare, pe care le-a resimţit şi înaintea meciului cu Finlanda. Astăzi s-a văzut intrarea lui pe teren, a reuşit să învioreze puţin ritmul. Şi dacă nu avea probleme de sănătate, care era problema dacă voiam să-l înlocuiesc?

- Aţi continuat cu Stancu, deşi a avut o evoluţie slabă în prima parte...
- Da! Deşi a avut o primă repriză modestă, am preferat să-l ţin în teren pentru că ştiu ce calităţi are. Eram convins că în partea doua vor fi mai multe spaţii, el fiind un jucător care profită foarte bine de acest aspect. Să nu uităm că venea după o răceala şi e cu atît mai admirabil că a făcut faţă fizic. A înscris ca un adevărat golgeter primul gol, la colţul lung dintr-o lovitură de cap, exact cum îmi place mie. Am avut încredere în el!

- Sîntem favoriţi să încheiem grupa pe prima poziţie?
- După victoria Irlandei de Nord de la Atena, cred că ne vom duela serios cu ei la cîştigarea grupei. Cele trei puncte cu Finlanda vor avea un cuvînt greu de spus la final, sînt foarte importante. Probabil dubla cu britanicii se va disputa pe muchie de cuţit.

52 de victorii au bifat "tricolorii" cu Piţurcă la cîrma echipei

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.