Stranieri

Alex Maxim salvatorul?! Tabloidul Bild îi face lobby internaţionalului român

"În ofensivă, Maxim e o forță", susține Bild

Articol de Aurelian Botezatu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ziariştii îl văd pe ”tricolor” cea mai potrivită soluţie pentru înlocuirea lui Didavi, accidentat: ”Sezonul trecut a fost decisiv în multe partide”. Dar antrenorul Veh temporizează.

La "naţională" Piţurcă nici nu l-a mai băgat în seamă, marţi, cu Finlanda (2-0). Dar la VfB Stuttgart e nevoie de Alexandru Maxim. Sau cel puţin aşa crede tabloidul Bild, care-i face lobby înaintea meciului de sîmbătă contra lui Bayer Leverkusen.

Mijlocaşul Didavi e accidentat, va fi indisponibil o bună bucată de vreme, iar Bild crede că românul ar fi cel mai potrivit înlocuitor: "Maxim este unul dintre cei mai buni fotbalişti ai Stuttgartului. Iar sezonul trecut a avut merite mari în evitarea retrogradării, cu 7 goluri şi 12 assisturi. Chiar şi sub comanda lui Huub Stevens, deşi venea de pe bancă, a dat goluri importante în meciurile cruciale cu Braunschweig, Hamburg şi Freiburg".

Problema? Deşi conştient de calităţile "tricolorului", antrenorul Armin Veh nu e un fan al românului. După ce i-a reproşat că nu face faza defensivă şi de aceea şi joacă puţin sau deloc în ultima vreme, acum a preferat să fie prudent: "Sigur că Alex e o opţiune pentru partida cu Leverkusen. Dar depinde şi ce sistem vom juca".

171 de minute a adunat Maxim în 7 etape scurse din acest sezon de Bundesliga. Toate în primele 4 meciuri

1 gol a marcat românul în acest sezon pentru VfB Stuttgart. Pase decisive n-a reuşit însă nici una

"În următoarele săptămîni, Maxim ar putea deveni foarte important pentru VfB. Exact ca sezonul trecut, cînd a contribuit la salvarea de la retrogradare" (Bild, tabloid german)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.