Pe mîna cui ajungem? Theo Jumătate despre cum să NU fie viitorul selecţioner: "Boloni te poate abandona oricînd. Ranieri, un etern loser"

Pleacă Piţi. Ne-am pregătit sufleteşte de despărţire, o aşteptam de prea mult timp ca să nu se realizeze odată. Oriunde, la arabi sau la echipa a doua a lui Juventus, numai să scăpăm de aroganţa lui şi de fotbalul său trist chiar şi la victorii.

Dar cine vine în locul lui? Pe mîna cui ajungem? A lui Boloni? Loţi îşi poate rezilia rapid contractul cu Al Khor pentru a se întoarce la "naţională". Numai că tocmai de genul lui de selecţioner n-am mai avea nevoie acum. Nimeni şi nimic nu-l mai recomandă pe Loţi în acest moment.

În 2000, la 47 de ani, cînd a fost prima oară căpitan nejucător al "tricolorilor", visa la performanţe şi la o CARIERĂ. La 61 de ani, şi după patru ani pierduţi în Golf - în Emirate şi Qatar, la Al Jazira, Al Wahda şi Al Khor -, nu mai caută decît un job călduţ şi liniştit, fără prea multe emoţii.

Boloni reapare după cea de-a treia vacanţă printre cămile, unde doar la metode de antrenament nu s-a gîndit în timp ce se zbătea cu Al Khor în obscuritatea ligii qatariene. A fost prea ocupat cu interviurile pentru presa franceză, portugheză şi belgiană, vorbind nu despre actuala lui echipă, ci tot despre marile talente descoperite de el de-a lungul timpului, de la Cristiano Ronaldo la Varane şi Mangala.

Şi să nu uităm stilul Loţi! Stă o perioadă şi, dacă Nice se va descotorosi peste un an de Claude Puel şi îl va suna pe celularul cu prefix 0033, de Franţa, va dispărea în ceaţă la fel de repede cum a venit.

Boloni e un exemplu ce ar trebui ocolit. Şi mai e unul. De antrenor străin, ca italianul Claudio Ranieri, curtat mereu de marile cluburi europene şi avînd încă o excelentă reputaţie, paradoxal, deşi e cunoscut numai pentru eşecurile lui. Un sfert de secol pe bancă şi numai cinci trofee cîştigate, dacă succesul cu Valencia din Intertoto înseamnă victorie.

Grecii s-au grăbit să semneze cu el pe doi ani, însă şi-au dat seama după doar trei luni ce prostie au făcut. În trei meciuri, Ranieri, prima oară ca selecţioner în 25 de ani, a reuşit să distrugă tot ce creaseră Rehhagel şi Fernando Santos în 13 ani. Un grup, o echipă, care nu te seduce cu fotbalul său, dar care învinge.

Italianul s-a paraşutat la Atena fără să ştie nimic de Hellas. A folosit 21 de jucători în primele trei partide din preliminarii şi tot nu nu-i cunoaşte pe eleni. Şi îi va mai lua o jumătate de an pentru a-i putea distinge. Pînă atunci, alb-albaştrii vor continua să pedaleze în gol. Au deja două înfrîngeri şi un egal, obţinînd un singur punct amărît la Helsinki. Numai pescarii feroezi au rămas în spatele lor.
Iar dacă şefii federaţiei îşi vor pierde răbdarea, Claudio va rămîne la fel de calm. Va zîmbi, ca de fiecare dată. După ce va primi două milioane de euro despăgubiri pentru rezilierea contractului. Şi se va îndrepta spre alte zări, să mai păcălească pe cineva.