Fotbal   •   Nationala   •   ÎNLOCUIRE

EXCLUSIV Primul "NU"! Răzvan Burleanu a negociat deja cu un antrenor, dar a fost refuzat!

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 16 octombrie 2014

Victor Piţurcă a plecat în această seară de la echipa naţională, lăsînd România într-o poziţie excelentă pentru calificarea la Euro 2016. Tehnicianul a semnat cu Al Ittihad, urmînd să-i pregătească pe arabi în următoarele două sezoane.

Aflat în Muntenegru, preşedintele FRF a încercat să bată palma cu un selecţioner chiar în această seară!

Conform unor surse federale, primul pe lista lui Burleanu a fost Laurenţiu Reghecampf. Cei doi au discutat după anunţul oficial al lui Victor Piţurcă, dar fostul antrenor al Stelei a refuzat propunerea.

Reghecampf a vorbit şi cu cei din conducerea lui Al Hilal şi le-a transmis că nu va pleca de la echipă pînă nu-şi termină înţelegerea în Arabia Saudită, unde încasează 2 milioane de euro pe an.


Burleanu a încercat să-l aducă pe Reghecampf la echipă şi în martie, imediat după ce a ieşit preşedintele FRF. I-a propus funcţia de antrenor lui Reghe, dar stelistul l-a refuzat pentru că avusese deja discuţiile preliminare cu Al Hilal.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.