International   •   Stranieri   •   ARABIA SAUDITĂ

Victor Piţurcă, taxat de Laurenţiu Reghecampf chiar înaintea venirii în Arabia Saudiă » Ce l-a nemulţumit pe fostul antrenor al Stelei

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 17 octombrie 2014

Laurenţiu Reghecampf şi Victor Piţurcă au avut mai multe dispute verbale încă de cînd primul era antrenorul Stelei. Cei doi s-au certat în repetate rînduri pe seama jucătorilor pe care roş-albaştrii îi trimiteau la lot. 

Acum vor fi rivali în campionatul din Arabia Saudită. Al Hilal şi Al Ittihad sînt două dintre cele mai importante echipe din acea ţară, ambele avînd şanse reale la titlu.

Laurenţiu Reghecampf l-a taxat din nou pe Victor Piţurcă pe seama jocului pe care acesta îl impunea la naţională.

"Naţionala României poate juca şi ofensiv, asta depinde doar de viitorul selecţioner. Spre exemplu, jucătorii de la Steaua erau obişnuiţi să atace.


Dacă la naţională ajungeau să se apere, era fiindcă li se cerea altceva", a spus Laurenţiu Reghecampf la DigiSport Special.

Laurenţiu Reghecampf şi Victor Piţurcă se vor întîlni de două ori în acest final de an. O dată în campionat pe 1 decembrie, iar celălalt meci este o restanţă din Cupa Regelui, partidă a cărei dată nu este încă stabilită.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.