Liga 1

Iuliu Mureşan ameninţă supremaţia Stelei » Ce promisiune a făcut preşedintele lui CFR şi despre cine spune că e fenomenal

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 18 October 2014

Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, i-a promis lui Vasile Miriuţă că îi va aduce cei doi jucători de care antrenorul a spus că are nevoie pentru a se bate cu Steaua la titlu. 

"Sînt foarte mulţumit de atitudine, e primul joc în care reuşim să întoarcem rezultatul, asta arată forţa grupului. Mai ales că jucătorii au traversat o perioadă mai dificilă.

Echipa e mult mai ieftină decît în anii trecuţi şi totuşi sîntem pe primul loc. Priceperea lui Miriuţă, munca echipei, caracterul deosebit al băieţilor ne-au adus în această situaţie.

Guima, venit din liga a doua din Portugalia, are calităţi deosebite, dă goluri cînd trebuie. Larie a fost omul meciului. Ne-am adaptat la condiţiile date, uite că acum nu am putut cheltui atît şi totusi, datorită priceperii pe care o avem, am creat o echipă şi luptăm pentru primul loc.

Vom mai aduce jucători de valoare, ştim deja care sînt posturile unde avem nevoie. Miriuţă a reuşit să facă ceva extraordinar, fenomenal, i-a făcut să joace bine împreună, deşi sînt mulţi jucători noi, arată ca o echipă sudată. E antrenorul cu care mă înţeleg cel mai bine. Sînt alături de el", a spus Iuliu Mureşan la LookTV. 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.