Rogerio Ceni face spectacol la cei 41 de ani ai săi. Portarul lui Sao Paulo a deschis scorul din lovitură liberă în partida cu Bahia, scor 2-1.
După această reuşită, goalkeeperul a ajuns la 123 de reuşite în carieră şi la cel de-al optulea gol din acest sezon. Interesant este că Ceni a executat lovitura liberă pentru formaţia sa, deşi pe teren se aflau fotbalişti precum Kaka, Michel Bastos şi Ganso, jucători despre care se ştie că execută bine fazele fixe.
Sao Paulo ocupă poziţia secundă, cu 52 de puncte după 29 de etape, şi se află la două lungimi în faţa lui Internacional, dar cu 4 puncte sub Cruzeiro, ambele echipe avînd un meci în minus.
{{text}}