Liga 1

VIDEO Învinşi de ziua lor! Petrolul a trecut de Ceahlăul cu 2-0 şi a urcat pe podiumul Ligii 1

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 20 octombrie 2014

Ploieştenii s-au impus cu greu în partida cu Ceahlăul Piatra Neamţ, în ciuda scorului de 2-0, şi le-a stricat moldovenilor sărbătoarea celor 95 de ani de existenţă.

La 20 octombrie 1919, în sala de festivităţi a Liceului "Petru Rareş", un grup de elevi şi profesori puneau bazele primului club sportiv de pe aceste meleaguri: Asociaţia Sportivă Ceahlăul. Culorile alese au fost negrul (după bereta neagră a şepcilor purtate de elevii liceului) şi galbenul (după culoarea care înconjura tour de tette). Acesta n-a fost un motiv însă pentru ca ploieştenii să nu forţeze la maximum victoria şi, în urma acestei victorii, "găzarii" urcă pe poziţia a treia în Liga 1.

Petrolul a controlat partida încă din primul minut, deşi nu reuşise să aibă vreo ocazie la poarta lui Calancea. Semnalul de alarmă l-a tras Tamuz, care, după 10 minute de joc, a avut prima mare ocazie, însă preluarea făcută în mijlocul careului a fost una dezamăgitoare.

Golul a căzut în minutul 24, cînd Teixeria a reuşit din corner cel de-al 6-lea assist din acest an şi i-a pus mingea pe cap lui Geraldo Alves, fostul fundaş al Stelei reuşind să deshidă scorul.

Partea a doua a arătat o altă echipă a Ceahlăului, una mai ambiţioasă, mai determinată, acest lucru obeservîndu-se în minutul 52, cînd Ştefănescu a tras puternic de la 30 de metri şi i-a pus mari probleme lui Pecanha, portarul reuşind să prindă în doi timpi.

Trei minute mai tîrziu, tot nemţenii, prin Popadiuc, sînt cei care pun în pericol buturile goalkeeperului ploieştenilor. "Găzarii" şi-au revenit abia în ultimele 20 de minute de joc. Filip a tras de la marginea careului, însă balonul a trecut peste poartă, apoi Tamuz a reuşit un dribling în careul nemţenilor şi a tras. Norocul nemţeniilor numindu-se Calancea, care, cu un reflex de zile mari, a reuşit să scoată în corner mingea trimisă de atacantul Petrolului şi a făcut ca tabela să nu se schimbe.

Scorul final a fost stabilit de Toto Tamuz, care a reuşit două driblinguri la marginea careului şi a şutat fără nici o speranţă pentru Calancea, chiar cînd mai erau doar 3 minute de joc.

Vezi desfăşurarea liveTEXT a partidei
Vezi VIDEO cu golul marcat de Geraldo
Vezi VIDEO cu golul lui Tamuz

Echipele de start:

Petrolul: Pecanha - Alcenat, Gerson, Geraldo, Satli - Filip, De Lucas - Priso, Astafei, Teixeira - Tamuz

Ceahlăul: Calancea - Dumitraş, Marc, Ichim, Slavickas - Gheorghiu, Tăbăcariu - Onciu, Ştefănescu, Chitoşcă - Cîrjan

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.