Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL CAMPIOANE

Presa internaţională, uimită de victoria Simonei în faţa Serenei Williams: "Americanca a fost efectiv măturată de Halep!"

:rel:d:bm:GF2EAAM0QXS01

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 22 octombrie 2014

Simona Halep a trecut lejer de Serena Williams în al doilea meci din grupa roşie de la Turneul Campioanelor, scor 6-0, 6-2. Victoria româncei i-a lăsat cu gura căscată pe redactorii publicaţiilor internaţionale.

"Serena Williams a fost efectiv măturată de Halep!", notează francezii de la L'Equipe. În timp ce Gazetta dello Sport (Italia) scrie: "Serena, înfrîngere istorică. Halep învinge cu 6-0, 6-2". "Halep o surprinde pe Williams la Turneul Campioanelor", publică şi Mundo Deportivo (Spania).

"Halep a zdrobit-o pe Serena la Singapore. E prima victorie pentru Simona în faţa lui Williams. Românca a oferit un joc solid, iar Williams a făcut o mulţime de greşeli neforţate", au notat şi cei de la eurosport.com.

"Serena Williams a fost distrusă de Simona Halep la Turneul Campioanelor. Numărul 1 mondial a suferit una dintre cele mai grele înfrîngeri din carieră", anunţă Daily Mail (Anglia).


"Simona Halep i-a administrat cea mai umilitoare înfrîngere Serenei Williams. Din 1998 americanca n-a mai pierdut după ce şi-a adjudecat doar două game-uri. Pe atunci avea doar 16 ani", au scris şi jurnaliştii de la ABC News (SUA).







Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.