Europa League

Lucian Sînmărtean e cheia! » Mijlocaşul Stelei a acoperit cu brio plecarea lui Mihai Pintilii. Echipa probabilă cu Rio Ave

Sînmărtean a venit la Steaua la începutul acestui an, contra sumei de 250.000 de euro plătită Vasluiului

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Echipa lui Gâlcă se descurcă bine în acest sezon, deşi foloseşte un singur închizător. Succesul i se datorează lui Lucian, a cărui contribuţie defensivă e similară celei pe care o avea Pintilii.

Influenţa lui Sînmărtean în jocul Stelei e mai mare decît se vede cu ochiul liber. Viorel Hizo a avut dreptate cînd încerca să-l convingă pe Porumboiu că Lucian face şi faza defensivă. Chiar se descurcă bine atunci cînd se apără.

Prepeliţă e mai slab
Datele InStat demonstrează că trupa lui Gâlcă reuşeşte să cîştige în campionat şi în Europa jucînd cu un singur mijlocaş defensiv, Prepeliţă, faţă de doi recuperatori, cîţi folosea Reghecampf, datorită aportului pe care îl are Sînmărtean. Lucian acoperă absenţa celui de-al doilea închizător din echipă.

Bourceanu şi Pintilii, mijlocaşii cu care Reghecampf a cîştigat două campionate, făceau cuplu şi în echipa naţională. Fiecare dintre ei recupera mai mult decît izbuteşte Prepeliţă, "defensivul" titular în prezent.

Bourceanu cîştiga 7,9 mingi pe meci, Pintilii recupera 8,3, în vreme ce media lui Prepe în acest sezon e doar de 7 baloane "furate" la fiecare 90 de minute.

S-a subestimat singur
Echilibrul e asigurat de jocul lui Sînmărtean. Acesta recuperează, în medie, 8,3 mingi pe meci! La fel ca Pintilii, care e un mijlocaş exclusiv defensiv, unul dintre cei mai puternici şi mai agresivi închizători români! Play-makerul lui Gâlcă are exact imaginea inversă, de fotbalist preocupat numai de atac şi inutil în faza de apărare.

Inclusiv el a cerut de curînd să nu i se pretindă tacklinguri: "Niciodată n-o să mă vedeţi cîştigînd o minge aşa cum reuşeşte Pintilii. Nu fiindcă n-aş vrea, dar nu pot, nu am «armele» lui. Aşa cum nici pe el nu-l veţi vedea driblînd la fel ca mine!".

Cîte mingi recuperau mijlocaşii lui Reghecampf
Bourceanu: 7,9/meci
Pintilii: 8,3/meci

Cîte mingi recuperează mijlocaşii lui Gâlcă
Prepeliţă: 7/meci
Sînmărtean: 8,3/meci

3,60 e cota oferită de casele de pariuri pentru un gol al lui Sînmărtean diseară. Cota lui Keşeru pentru o reuşită e de 2,25

CIFRELE MECIULUI:
- 11 este numărul victoriilor echipelor româneşti în faţa celor din Portugalia, din cele 42 de meciuri disputate din 1961 pînă în prezent
- 9 grade vor fi la startul partidei, conform siteului de specialitate accuweather.com. Umiditatea va fi de 86%, iar şansele de ploaie sînt de 75%
- 68 de prezenţe a avut Costel Gâlcă la echipa naţională a României, în timp ce Pedro Martins are o singură prezenţă la reprezentativa Portugaliei
- 19 meciuri a jucat Steaua în cupele europene pe Arena Naţională cu procentaj pozitiv: 11 victorii, 4 remize şi 4 înfrîngeri
- 113 adversari a avut Steaua în Europa din 1957 pînă în prezent. Rio Ave e al doilea adversar din Portugalia, după ce au mai jucat cu Benfica în '87-'88 şi '94-'95

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.