International   •   Liga Campionilor   •   GRUPA E / Roma - Bayern 1-7

VIDEO & FOTO Bayern Munchen a făcut spectacol cu AS Roma, dar Pep Guardiola e tot nemulţumit: ”7-1? Accident”

+7 Foto
Gotze, stînga, şutează pentru 2-0, dar Guardiola (în medalion) caută nod în papură

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 23 octombrie 2014

La conferinţa de presă, tehnicianul spaniol a vorbit mai mult despre greşelile făcute de jucătorii săi în repriza a doua: ”N-am fost la fel de concentraţi”.

5-0 la pauză, 7-1 în final. Bayern a călcat Roma în picioare, lăsînd numai ruine în urma sa. Dar pe Guardiola nu l-a impresionat. După meci, antrenorul nemţilor părea că a schimbat locul cu omologul Rudi Garcia: "A fost o întîmplare, un accident. Nu e normal să cîştigi cu 7-1. Roma e mai bună de atît. O să vedeţi în retur, la Munchen".

VIDEO: Vezi AICI golurile meciului!

Parcă mirat şi el de ce-i ieşea pe gură, Pep a mai dres-o la un moment dat. "Am făcut o primă repriză foarte bună. Ultimele zece minute au fost chiar fantastice. Jucătorii mei au luat cele mai bune decizii, în timpul cel mai scurt. E ceea ce ne-a lipsit sezonul trecut".


În schimb, cînd a venit vorba despre repriza secundă, figura tehnicianului spaniol s-a întunecat din nou. Şi vocea i-a redevenit gravă: "Nu mi-a plăcut cum ne-am întors de la cabine. N-am mai fost la fel de concentraţi. Întotdeauna există lucruri la care trebuie să mai lucrezi".

Un tricou şi 1 milion de euro

După victoria de pe Olimpico, bavarezii au fost primiţi ieri de Papa Francisc. "Aţi jucat frumos", i-a lăudat Suveranul Pontif. Căpitanul Lahm şi Neuer i-au dăruit un tricou cu numărul unu şi numele său inscripţionat în germană (foto 2), iar Rummenigge, directorul executiv, i-a promis 1 milion de euro "pentru acte caritabile".

Ucişi de un român

Un steward care asigurase securitatea pe Olimpico şi-a găsit sfîrşitul în trafic, după meci. Era împreună cu fiul său de 8 ani şi se îndrepta spre casă cînd scuterul pe care se aflau a fost lovit de o maşină condusă cu viteză de un român. Amîndoi au murit în urma impactului.

"Acest 1-7 a fost doar un accident în drumul nostru spre glorie" (James Pallotta, preşedinte AS Roma)


"Guardiola i-a dat o lecţie istorică lui Garcia. Oktoberfest pe Olimpico. Roma, sfîrşitul lumii" (Gazzetta dello Sport, cotidian italian)

"Umiliţi e puţin spus. Guardiola şi bavarezii lui au tîrît Roma prin noroi!" (Tuttosport, cotidian italian)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.