International   •   Stranieri   •   OPINIE

Theodor Jumătate despre secretul "eliberării" lui Raţ » De ce fundaşul lui PAOK e golgeterul tuturor stranierilor de la "naţională"

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 23 octombrie 2014

Avem un “tricolor” care joacă prea bine şi înscrie prea mult la club. Mai mult decît orice stranier de la “naţională”, mai mult decît a făcut-o în toată cariera. Şi are 33 de ani

Beep. Alt mesaj pe celular. E tot de la Iorgos, un prieten grec, ziarist. Din vară, de cînd a semnat Raţ cu PAOK, nu mă iartă o clipă. Îi place cum joacă Răzvan şi mă asaltează cu SMS-urile. Îmi spune că fanii alb-negrilor s-au cam îndoit de el în momentul transferului, mulţi au crezut că e vreo "babă" pierdută printre măslini la sfîrşit de carieră, dar după patru luni toţi îi sînt la picioare. Unde-l văd, pe stadion sau pe stradă, îi strigă: "You are PAOK! Parte din familia noastră". Pentru ei, fundaşul stînga model Speedy Gonzales e MVP-ul acestui start de sezon, nu doar la meciurile cu OFI şi Atromitos.



I-a cucerit cu energia lui interminabilă, mai ceva ca iepuraşul Duracell, cu centrările lui milimetrice şi, mai ales, cu golurile lui. Da, nici nouă nu ne vine să credem, probabil nici lui, are trei goluri în primele şase etape, cum nu i s-a întîmplat niciodată în 16 ani de fotbal. La Şahtior, marcase de şapte ori în zece ani! Acum, e al doilea golgeter al "vulturilor".



Mă gîndesc rapid la toţi stranierii chemaţi de Piţurcă pentru Ungaria şi Finlanda. Nici unul nu are atîtea reuşite la club. Nici cei al căror rol în echipă e să atace, să înscrie. Stancu, Torje, Maxim, îl iau şi pe Marica, deşi el n-a fost convocat. Maximum două goluri fiecare. El are trei.



Secretul lui Raţ? Eliberarea. La 33 de ani şi 100 de selecţii la "naţională", se simte bine în pielea lui. Ştie ce poate, se antrenează cu plăcere şi joacă din pasiune. Iar antrenorul Anastasiadis i-a deschis calea: "Ai calităţi extraordinare pentru faza ofensivă. Acolo vreau să te văd, la finalizare!". L-a transformat într-o aripă veritabilă şi i-a dat libertate, l-a lăsat să zboare. Sprintează şi centrează (are şi 4 pase decisive). Sau sprintează şi marchează. Acesta e Răzvan Raţ versiunea toamnă 2014.



Căpitanul "tricolorilor" e liniştit şi concentrat numai la ce trebuie să facă şi pentru că nu stă cu mintea la bani. Ştie că salariul, 500.000 de euro, intră sigur în cont la Salonic. Patronul lui PAOK, Ivan Savvidis, businessman şi politician ruso-elen multimilionar apropiat de Putin, avînd cea mai mare companie producătoare de tutun din Rusia (Donskoy Tabak a înregistrat în 2013 vînzări de un miliard de dolari), e printre puţinii care plătesc totul la timp în sportul grec.



Şi de aceea poate, o ofertă de la Al Ittihad nu îl atrage: "Sînt fericit aici, nu ştiu nimic de Al Ittihad". Motiv pentru ultraşii lui PAOK să se ataşeze şi mai mult de el. Mesajul lor: "Eşti unul de-ai noştri, Răzvan! Eşti cel mai bun exemplu. Joacă la PAOK ultimii ani ai carierei! Nu vei fi mai iubit în altă parte". Cu asemenea fani, ar fi o mare greşeală să abandoneze Grecia, ţara unde a descoperit o nouă perspectivă asupra fotbalului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.