Nationala

UPDATE Anghel Iordănescu e varianta preferată de oficiali, dar a mai apărut un nume-surpriză

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 24 octombrie 2014

UPDATE 22:30 » În lipsa unei decizii oficiale comunicate de FRF, speculaţiile continuă. "Iordănescu nu vine fără Dorinel. El e varianta dorită de nea Puiu", a declarat directorul de dezvoltare al FRF, Marcel Puşcaş, la Digi.

UPDATE 21:00 »
În acest moment la sediul FRF are loc o şedinţă. Deşi dorit de Federaţie pe banca naţionalei, Iordănescu ar prefera să rămînă director tehnic, iar ca antrenor să fie numit altcineva, printre numele vehiculate fiind şi Dorinel Munteanu, actualmente tehnicianul azerilor de la Qabala, informează Digisport.

UPDATE 19:50 »
După ce s-au lovit de refuzul lui Mircea Lucescu de a prelua echipa naţională, oficialii FRF au găsit selecţioner în persoana lui Anghel Iordănescu.

“Soluţia e una internă, a Federaţiei, şi se numeşte Anghel Iordănescu. Pînă mîine seară trebuie trimise telegramele de convocare jucătorilor din străinătate şi trebuie să le trimită un tehnician, nu ne putem permite noi să facem asta", a declarat Andrei Vochin, consilierul lui Burleanu, la Digisport.

"Generalul", 64 de ani, n-a mai antrenat din 2006, cînd a pregătit-o pe Al Ain, în Emirate, şi a fost director tehnic la FRF şi membru în Comitetul Executiv, fără drept de vot. În primă fază, acesta refuzase statutul de interimar, dar, la insistenţele oficialilor FRF, ar fi fost de acord cu postul de selecţioner pînă la finalul preliminariilor pentru Euro 2016. Ar putea fi prezentat oficial sîmbătă.

Iordănescu a mai pregătit în două rînduri naţionala României, are 85 de meciuri şi a calificat prima reprezentativă în sferturile de finală de la CM 1994 şi în optimi la CM 1998.


Partidele care urmează pentru naţională:

14.11.2014 România - Irlanda de Nord (oficial)
18.11.2014 România - Danemarca (amical)
29.03.2015 România - Insulele Feroe (oficial)
13.06.2015 Irlanda de Nord - România (oficial)
04.09.2015 Ungaria - România (oficial)
07.09.2015 România - Grecia (oficial)
08.10.2015 România - Finlanda (oficial)
11.10.2015 Insulele Feroe - România (oficial)

Situaţia în grupa noastră de calificare la CE 2016 din Franţa după 3 meciuri disputate:

Grupa F
1. Irlanda de Nord 9p
2. România 7p
3. Finlanda 4p
4. Ungaria 4p
5. Grecia 1p
6. Insulele Feroe 0p

*Se califică direct la turneu primele două şi cel mai bun loc trei, restul echipelor de pe locul 3 merg la baraj

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.