Dinamo a cîştigat în prelungiri după ce Rotariu şi Bilinski, fotbalişti trimişi pe gazon de Stoican în repriza secundă, au marcat.
Atmosferă siberiană în Ştefan cel Mare aseară. Frig, zăpadă şi lume puţină! Au fost doar aproximativ 1.000 de suporteri, cu indulgenţă şi cu cei de la geamurile Spitalului de Urgenţă. Meciul a debutat însă furibund şi după doar 6 minute Alexe a deschis scorul, după ce Steliano Filip l-a lăsat singur cu portarul.
Gorjenii au replicat repede şi tăios, iar Mihai Roman l-a imitat pe fostul fotbalist de la Sassuolo şi tabela arăta 1-1. Grigoraş a revenit la planul iniţial, adică atenţie în defensivă şi miza pe contraatac. Construcţia dinamoviştilor a suferit, dar benzile şi-au făcut datoria. Alb-roşiii au mai ajuns la poartă de cîteva ori, dar Matei şi Lazăr au irosit şanse bune.
Roman, dresorul de "cîini"
Repriza secundă a început sub acelaşi scenariu şi acelaşi Matei a fost la cîţiva centimetri de a marca (48). A făcut-o însă tot Mihai Roman, aducînd-o pe Pandurii în avantaj după o gafă a lui Grecu şi după ce l-a ridiculizat pe Durimel (50).
Stoican n-a mai aşteptat şi a schimbat. L-a scos pe stoperul francez şi a aruncat pe teren arma secretă, polonezul Bilinski. Apoi, şi pe Rotariu, iar acesta a adus egalarea la doar cîteva secunde după ce intrase pe gazon (60). 2-2! Dinamo a rămas sus şi a continuat să preseze, iar Matei a arătat încă o dată că nu e într-o zi inspirată, şutînd în Gliwa din 10 metri (76).
Grigoraş, cel mai ghinionist din oraş
Şi cînd meciul părea că se îndreaptă spre un rezultat de egalitate, Bilinski a lovit. A marcat în al doilea minut de prelungiri, punîndu-i în genunchi pe gorjeni. Totuşi, aceştia puteau lua un punct pînă la urmă, însă Marc l-a blocat pe Predescu, iar Momcilovici a şters bara cu o lovitură de cap la ultima fază a meciului.
"Îmi plac arbitrii români, sînt simpatici foc. Am întrebat de ce nu mi-au dat penalty în minutul 77 şi mi-au răspuns: «Aţi condus de două ori, de ce n-aţi cîştigat?» sau «De ce n-aţi dat gol din ocaziile pe care vi le-aţi creat?»" (Petre Grigoraş, antrenor Pandurii)
"Am întîlnit o echipă care joacă fotbal, d-asta a ieşit un meci frumos. Păcat că spectatorii au cam lipsit, iar unii dintre cei prezenţi ne-au criticat pe durata partidei. Pe mine nu mă afectează acest lucru" (Flavius Stoican, antrenor Dinamo)
ALTE ŞTIRI DE LA MECI:
Iordănescu la meci
Noul selecţioner al României, Anghel Iordănescu, a fost aseară prezent în tribuna oficială, vizionînd meciul alături de Cornel Dinu şi de Ionel Dănciulescu. În spatele "tridentului" era golgeterul absolut al primei divizii, Dudu Georgescu.
Pandurii au cerut penalty
În minutul 77, gorjenii au solicitat o lovitură de pedeapsă după un duel în careu între Boubacar şi Predescu. Mijlocaşul oaspeţilor avea mingea în poziţie centrală, la 14 metri, şi se pregătea să şuteze la poartă, iar închizătorul dinamovist l-a atins cu genunchiul în piciorul drept şi fotbalistul de la Pandurii a căzut. Arbitrul Cătălin Popa a lăsat jocul să continue. Reluările Look TV au arătat că a existat contact între cei doi, dar fără intensitate.
Nu l-au luat, le-a dat gol
Mihai Roman II, 22 de ani, a înscris aseară în poarta "cîinilor", dar vîrful Pandurilor ar fi putut fi jucătorul lui Dinamo, nu adversar! La finele anului 2013, fotbalistul a fost propus roş-albilor, care au părut interesaţi în primă fază. Tranzacţia a picat însă, motivîndu-se că fotbalistul venea după o perioadă în care a fost accidentat.
Fai, "roşu" pentru Steaua
În minutul 53, dinamovistul Colins Fai a încasat cartonaş galben, al 4-lea din acest sezon, şi a devenit indisponibil pentru derby-ul cu Steaua, programat în etapa viitoare, vineri, de la ora 20:30. Totuşi, camerunezul a mai încasat intenţionat un "galben" în minutele de prelungiri pentru a deveni suspendat în partida din Cupa României, cînd Dinamo o va întîlni pe CS Mioveni, şi astfel va putea evolua împotriva roş-albaştrilor.
{{text}}